Există destule momente când Îl strigăm pe Dumnezeu, iar răspunsul Său pare să nu vină, sfâÈ™iindu-ne nemilos inima. Unde este Dumnezeu când suferim? Ca într-un joc de-a v-aÈ›i ascunselea, El pare să se retragă, deÈ™i e mereu aproape, lăsându-ne singuri în faÈ›a durerii, a întrebărilor È™i a încercărilor vieÈ›ii.
Tăcerea Celui Atotprezent nu e însă absență, ci o altă formă de prezență. Sub impresia că Dumnezeu Se ascunde, rugile par a ni se rostogoli în abisul tăcerii – în schimb, iau calea veÈ™niciei, ridicându-se deasupra timpului mărginit È™i perisabil.
De-a v-aÈ›i ascunselea cu Dumnezeu. „Tăcerea” Sa È™i suferinÈ›ele noastre este o meditaÈ›ie zguduitoare asupra suferinÈ›ei umane È™i a aparentei „tăceri” a lui Dumnezeu. Dumnezeu nu tace pentru că e departe, ci pentru că Se află în adâncul inimii noastre, unde cuvintele nu ajung decât însoÈ›ite de simÈ›irile ce ni s-au purificat prin suferință. Nu ne părăseÈ™te niciodată, chiar È™i atunci când pare a Se ascunde.
* * *
„Această tăcere a Ta, Doamne, această tăcere a Ta cât m‑a torturat! De câte ori m‑ai scos din fire, Doamne, Tu, Care ai rămas tăcut când eu mă pierdeam pe drumuri ce nu È™tiam încotro duc, pe poteci pe care am pășit pentru prima oară, în zdrenÈ›e‑nveÈ™mântat! (...) În asemenea clipe, Hristoase, Te‑am strigat cu cât glas îmi mai rămăsese! Dar tăcerea Ta m‑a sfâÈ™iat, chiar de‑aÈ™ fi È™tiut că în adâncul sufletului meu Tu erai acolo. Or, asta nu era de ajuns ca tristeÈ›ea să mi se ostoiască. Știi Tu bine, Hristoase al meu: cei ce n‑au făcut față acestei tăceri È™i s‑au pierdut în gândurile lor n‑au fost cu toÈ›ii necredincioÈ™i, trădători È™i duÈ™mani. De asta mi‑e teamă È™i mie, în ceasurile acelea în care îmi lipseÈ™ti cumplit: să nu mă pierd È™i să mă strămut de la credință.”
Pr. Haralambos Papadopoulos
Ți-a plăcut produsul?
Votează și spune tuturor părerea ta aici INTRĂ ÎN CONTpentru a vota