Darul Zânei Heliana

(…) Cei doi se îndreptară spre lacul din mijlocul pădurii, care lucea în soare, ca o oglindă de safir. Băiatul îşi stropi obrajii cu apa răcoroasă, binefăcătoare. Fetiţa azvârli în undele cristaline floarea de magnolie. Atunci, începu să adie un vânt răcoros, iar cei doi copii se preschimbară pe dată într-un roi de petale albe de trandafiri, care îşi luară zborul, asemenea unor fluturi. Vântul încreți faţa apei, şi, cu steluțe strălucitoare, din lac a ieșit, mai frumoasă ca niciodată, prințesa Floare-de-Magnolie. Ea privi cu luare-aminte în jur, şi zări plutind pe oglinda apei un superb nufăr albastru.

Floare-de-Magnolie: Nufăr-Albastru! Inima îmi spune că ești tu!

Prințesa a îngenuncheat şi l-a sărutat, lăsând lacrimile ei să curgă în cupa albastră a florii. În clipa următoare, nufărul s-a preschimbat în preafrumosul Nufăr-Albastru. (…)