„Prozele Alinei Cobzac încep în realitatea cotidiană și alunecă, încet-încet, înspre straniu. Motorul îl reprezintă fenomene psihologice sau sociale bine-cunoscute – de la relații de familie subtil disfuncționale, la corupție sau senzaționalismul crimei – forțe ce deformează limitele posibilului, uneori discret, alteori (când realitatea în sine e șocantă) aproape imperceptibil. O familie rămâne să aibă grijă de morți după ce tot satul pleacă în Italia, un copil se împrietenește cu puiul crescut pentru supă, o studentă în anul I la Litere încearcă să salveze oameni bătrâni invizibili, un director de centru de plasament din provincie încearcă să-l distreze pe deputatul venit de la București. Într-un univers cu accente patologice, Alina Cobzac reușește să arate duioșie, compasiune și o sete de dreptate. Un volum bine scris, cu o voce narativă inconfundabilă.” – Cristina Chira
Ți-a plăcut produsul?
Votează și spune tuturor părerea ta aici INTRĂ ÎN CONTpentru a vota