Fragment din scenariul literar „Cardinalul”:
„Îl revedem pe Episcopul Iuliu Hossu, tânăr, citind de la tribună Proclamația Unirii cu Țara. Mulțimea de oameni strânși în piața din Alba Iulia îl ascultă.
MULȚIMEA
Da, vrem Unire! Vrem Unire! Unire!
IULIU HOSSU
Acesta-i Ceasul Dreptății! Fraților întru neam, vă amintiți de zilele de întuneric, când vă vesteam prin sutele de spitale că Dreptatea va învinge? Vă aduceți aminte că vă spuneam că se apropie Ceasul Bucuriei noastre? Ei bine, ceasul acela a sosit! Da, fraților, Unire! Ceasul Unirii! Mulți au dorit să vadă ceea ce voi vedeți și ei n-au văzut; să audă ceea ce voi auziți acum și ei n-au auzit. Ochii voștri lăcrămează fericiți că văd și urechile că aud buna vestire a Unirii noastre pe veci! Ascultați! Astăzi, prin hotărârea noastră, se înfăptuiește România Mare, una și nedespărțită, rostind fericiți toți românii de pe aceste plaiuri: Ne unim pe veci cu Țara-Mamă, România!
MULȚIMEA
Ura! Uraaa! Trăiască România Mare! Ura!”
NOTA EDITORULUI
Scenariul cinematografic literar transformat în carte este o specie literară relativ recentă, încă în formare în privința soluțiilor de editare alese. Până în prezent, în literatura română avem prea puține exemple precedente: Kontinental 25 al lui Radu Jude, Matca, imprint Curtea Veche Publishing; Meda sau Partea nu prea fericită a lucrurilor și Totul e prea departe de Emanuel Pârvu, Editura Școala Ardeleană; Capul de zimbru după Vasile Voiculescu, al lui Lucian Pintilie, publicat pe LiterNet.
Astfel, pe de o parte, observăm cum scenariul ca operă literară migrează spre o altă zonă artistică, devenind obiect de interes comun, din acest moment, atât pentru publicul de cinema, cât și pentru cititorii de teatru, de literatură, în general; pe de altă parte, apare un proces foarte interesant, acesta întorcându-se, așa cum se întâmplă și în cazul fratelui mai mare, teatrul, la obârșia sa, acolo de unde a pornit, mai precis la cuvânt – doar că la cuvântul scris – știm că primele forme teatrale s-au manifestat sub forma expresiilor artistice orale spontane sau organizate (dansuri, ritualuri religioase, serbări în cinstea zeilor, regilor, eroilor etc.), cele mai vechi moduri prin care oamenii au explorat condiția umană, emoțiile, gândurile, acțiunile, relațiile, raporturile cu ceilalți oameni din comunitate ori cu entități superioare etc.
Toate operele literare create pentru a fi reprezentate pe scenă fac parte din genul dramatic, cu cele patru specii ale sale, fiecare având caracteristici proprii, care au evoluat de-a lungul istoriei literaturii (tragedia, comedia, drama, tragicomedia), și se remarcă printr-o structură specifică, menită să faciliteze reprezentarea în cadrul spectacolului, identificabile prin elementele fundamentale: actele, scenele, dialogul, monologul, indicațiile scenice (didascaliile). Specie modernă, scenariul literar destinat punerii în scenă la scală cinematografică preia, continuă, dar și dezvoltă, totodată, aceste pattern-uri, fiind structurat în secvențe (scene) însoțite de didascalii (esențiale pentru descrierea personajelor, cadrului și acțiunii) și replici (dialoguri și monologuri) ale personajelor.
Ca și în cazul pieselor de teatru transpuse pe scenă, nici în cinematografie, viziunea regizorală nu înseamnă obligația de a respecta întru totul scenariul literar, regizorul având libertatea de a modifica, de a restructura baza de la care a pornit, din considerente artistice și care urmăresc crearea unui produs artistic cu o viață și o identitate proprie. Același lucru îl întâlnim și în cazul ecranizării unor romane celebre, unde constatăm diferențe între cele două forme de creație produse de doi creatori cu viziuni diferite.
Așa cum veți observa după ce veți viziona producția cinematografică și veți citi cartea, scenariul literar din Cardinalul are, cum se întâmplă de fiecare dată, o structură parțial diferită decât cea a scenariului regizoral al filmului, conținând și câteva secvențe care nu au mai fost folosite la montaj (povestea filmului o puteți afla citind secțiunea de interviuri cu regizorul Nicolae Mărgineanu), replici uneori mai extinse, o organizare și un final diferit. Astfel, cele două forme de creație artistică își păstrează individualitatea și autonomia proprie, având în vedere formele lor diferite de reproducere (una pe hârtie, alta pe peliculă), iar consumatorul de artă, dacă are dorința de a le cunoaște pe amândouă, dobândește și posibilitatea de a le compara, de a le înțelege și de a se bucura de experiențe și viziuni culturale diferite.
Pentru o mai bună receptare a scenariului literar și a filmului istoric biografic Cardinalul, am considerat necesar să inserăm un prim ciclu de texte lămuritoare scrise de biografi, istorici, cercetători științifici, scriitori, pentru o mai clară fixare a cadrului istoric și urmărind punerea în lumină, din mai multe unghiuri, a vieții și personalității Episcopului-Cardinal Martir Iuliu Hossu, iar la final am reconstituit, prin interviuri și cronici, povestea producției cinematografice. Astfel, descoperim cum, printr-un soi de fericită alchimie, viața și istoria devin artă, literatură, film, rămânând impregnate în memoria colectivă a umanității. Suntem oameni, trăim doar în istoria mică, ori suntem clădiți să făurim Istoria Mare, așa cum a făcut primul Cardinal al românilor, Iuliu Hossu, și ducem mai departe prin lume povești către alte generații. Aici stau frumusețea și lumina.
Ți-a plăcut produsul?
Votează și spune tuturor părerea ta aici INTRĂ ÎN CONTpentru a vota