Marin Preda. Portretul scriitorului îndrăgostit

Cartea ce urmează este de mai multe ori atipică. Mai întâi este o carte vorbită, nu scrisă elaborată pe îndelete, cum sunt toate celelalte. În al doilea rând nu este în totalitate opera celui care semnează pe coperta și, în mod sigur, el nu este nici unicul narator, nici personajul central al discursului. În fine, textul că atare nu-i un discurs critic propriu–zis, este un dialog à battons rompus cu o scriitoare de origine română care trăiește de multă vreme în Occident: un dialog care are, în fapt, că obiect central un al treilea personaj (personajul absent), adevăratul erou al cărții. Acesta este Marin Preda, dispărut în mai 1980.
Situație, cum se observă, complicată, neobișnuită, oricum, pentru mine. Ecuația acestui discurs întră mai degrabă într-un scenariu epic decât într-un scenariu critic: doi indivizi care se întâmplă să fie scriitori vorbesc despre un alt scriitor pe care ei l-au cunoscut în epoci și din unghiuri diferite. Vorbind despre el, protagoniștii vorbesc, fatal, și despre ei înșiși. Eu, mai puțîn, interlocutoarea mea (Aurora Cornu), stimulată, încolțită, hărțuită de mine, vorbește mai mult, cum este de altfel normal... Autorul de pe coperta are, aici, o funcție ingrată: este animatorul discuției, e reporterul indiscret, impertinent și insistent; e cel care transformă, la urmă, convorbirea cordială într-o carte, suprimând repetițiile, incongruitatile, inexactitatile discursului oral. Cartea vorbită devine, în cele din urmă, un text, oralitatile intră intr-un scenariu scriptic, pe scurt: scriitură înghite și își impune regulile asupra convorbirii libere și amicale, dându-i oarecare ordine și coerentă. Se produce, astfel, o modificare importantă care periclitează statutul cărții vorbite. Continui, totuși, s-o numesc astfel pentru că, deși suportă rigorile scriiturii, cartea pe care o propun cititorilor mei și celor care-l prețuiesc pe Marin Preda păstrează în bună parte semnele oralității. Asta vrea să spună: improvizație, fragmentarism, repetiții voluntare și, mai ales involuntare, discontinuități, vorbe buruienoase, paranteze, fugi din subiect și reveniri în subiect...
Eugen Simion