Mitul contraculturii

 În anii ’60, tinerii nonconformişti ai generaţiei hippie au lansat o amplă revoltă împotriva societăţii capitaliste moderne. Au denunţat consumul, materialismul, războiul, conformismul – stâlpii „sistemului” – şi au încercat să facă primii paşi spre o societate paşnică bazată pe libertate şi iubire. Între timp, hipioţii au devenit corporatişti, înlocuind „broscuţele” VW cu SUV-urile, dar ideea de contracultură a făcut, mai departe, carieră. Viziunea unei lumi în afara consumului care înrobeşte omul şi natura a devenit parte integrantă a mişcării antiglobalizare şi a angajamentelor ecologiste.

Şi totuşi, toate tribulaţiile de ieri şi de azi au rămas fără efecte palpabile. „Sistemul” nu s-a schimbat în sensul dorit. Ba din contră, pare că, în loc să clacheze, capitalismul de consum a ieşit mult întărit din deceniile de revoltă contraculturală. Cultura „alternativă” s-a dovedit a fi o mare afacere. Filme precum American Beauty sau Fight Club, care acuză alienarea individului în societatea de consum, încasează sume fabuloase. Muzica rebelilor de la Nirvana sau Pink Floyd s-a vândut în zeci de milioane de discuri. Accesoriile vestimentare ale hipioţilor, rockerilor şi punkerilor, de la şiraguri de mărgele la piercinguri, n-au subminat ordinea convenţională, ci au fost preluate şi comercializate de industria modei.

Contracultura a sfârşit prin a impulsiona consumul. Cum s-a putut întâmpla asta? Este suficientă explicaţia comodă a cooptării”? Pornind de la Hobbes, Freud şi Marx, valorificând apoi sugestiile unor teoreticieni precum Thorstein Veblen, Pierre Bourdieu şi Thomas Frank, autorii reconstruiesc ideea de contracultură şi arată partea de vină a unei mişcări care, mereu, a dat vina pe ceilalţi. O analiză lucidă a culturii populare, care foloseşte resursele unor discipline ca filosofia, sociologia sau economia. O carte pe cât de solidă, pe atât de antrenantă şi distractivă, care ne ajută să risipim mitul şi să vedem unde au greşit rebelii.