Apartamentul 290 al unui bloc din Titan este reperul unic și neschimbător, o singură dată menționat, dar mereu prezent, într-un dans ritual. Un dans pe o muzică doar de Nora Iuga știută, în care se prind (și din care se desprind) grațios amintiri și rime, oameni dragi de astăzi și dintotdeauna, locuri magice din Sibiul iubit, crâmpeie de versuri, acorduri din cântece aproape uitate, luna lui Lorca, premiile și interviurile, cafeaua, fiorul traducerii și multe, multe altele. Totul sub semnul lui 95 și al așteptării înfrigurate a lui 100, pe care autoarea îl sărbătorește anticipat prin cuvinte – în fapt, punerea pe hârtie a ritmurilor pomenite mai sus e tot un fel de traducere. Sunt cuvinte care, după cum bine ni se explică dintru început, ne ajută să o recunoaștem pe Nora Iuga, în tristețile și în trăsnăile ei.
Alte titluri de
Nora Iuga:
93 (Antologie de poezii 1968-2024)
, Rocart , colecţia POEZII ESENȚIALE
șopârla din groapa comună
, Cartea Românească , colecţia Cartea Românească de Poezie
Săpunul lui Leopold Bloom
, Polirom , colecţia Top 10+
Mănușile roșii
, Humanitas , colecţia Raftul întâi
Scriitori germani din România de după 1945
, Curtea Veche
Sexagenara și tânărul (Top 10+)
, Polirom , colecţia Top 10+
Toba de tinichea (Top 10+)
, Polirom , colecţia Top 10+
4 zile cu Nora
, Charmides
Animalul inimii
, Humanitas Fiction , colecţia Seria de autor Herta Müller
Sentimentul primar al nevinovăției
, Humanitas
Lebăda cu două intrări
, Polirom , colecţia Top 10+
mai drăguţ decît dostoievski
, Polirom
Toba de tinichea
, Polirom , colecţia Biblioteca Polirom
Raftul cu ultimele suflări
, Polirom , colecţia Top 10+
Punci cu porunci - HC
, Arthur , colecţia Classic Yellow
Hipodrom
, Polirom , colecţia Fiction LTD
Cum stai?
, Vellant
Cum iubim
, Vellant
Pachet Trilogia Danzigului
, Polirom , colecţia Top 10+
Unde suntem, ceea ce suntem
, Tracus Arte
Fetița strigă-n pahar
, Nemira , colecţia Vorpal
Hipodrom
, Polirom , colecţia Top 10+
Punci cu porunci - PB
, Arthur , colecţia Classic Yellow
Încă de pe atunci vulpea era vânătorul
, Humanitas Fiction , colecţia Raftul Denisei
Ți-a plăcut produsul?
Votează și spune tuturor părerea ta aici INTRĂ ÎN CONTpentru a vota