Este greu să ne imaginăm lumea fără vedetele, idolii și celebritățile ei. Ele fac parte din cultura și din istoria noastră, părând permanente și predestinate. Dar, așa cum arată Cass Sunstein, lucrurile nu stau nici pe departe astfel. Concentrându-se pe artiști celebri și uitați (sau pur și simplu neglijați) din muzică, literatură, afaceri, știință, politică și alte domenii, el explorează motivele pentru care unele persoane devin celebre, iar altele nu, și oferă o nouă înțelegere a rolurilor jucate de măreție, noroc și contingență în obținerea faimei.
Sunstein trece în revistă cercetările recente privind cascadele informaționale, efectele de rețea și polarizarea grupului, pentru a investiga modul în care oamenii devin celebri. El explorează ce ajunge în cărțile de istorie și în canonul literar și felul cum acest lucru se schimbă radical în timp. Se adâncește în poveștile bogate și distractive ale unui grup foarte eterogen de personaje celebre, de la John Keats, William Blake și Jane Austen până la Bob Dylan, Ayn Rand și Stan Lee, precum și John, Paul, George și Ringo.
Cum să devii faimos te poartă într-o călătorie amuzantă, captivantă și uneori profundă, care îți va schimba pentru totdeauna perspectiva asupra celor „cincisprezece minute de faimă” ale celei mai recente celebrități și asupra a ceea ce îi propulsează pe unii în vârf și îi lasă pe alții în țărână.
Alte titluri de
Louis Ulrich:
Războaiele Oscarului
, Victoria Books
Șuruburi și piulițe
, Publica , colecţia Co-lecția de știință
Elon Musk
, Publica
Supercomunicatori
, Publica
Bani
, Publica
Puterea artei
, Trei , colecţia Anansi Mentor
Superbloom
, Publica
Care este visul tău?
, Publica
Mintea imună
, Publica
Pink Floyd. Inside Out
, Victoria Books
Cohen. Hallelujah. Rock & Roll, izbăvire și viața lui Leonard Cohen
, Victoria Books
Pe uscat sau cu paharul plin. Călătoriile unui băutor
, Publica , colecţia Narator
Echipa de echipe
, Publica
Cei mai deştepţi copii din lume şi modelele de învăţământ care i-au format
, Publica
Shoe Dog
, Publica
Nu așa procedăm noi aici!
, Publica , colecţia Co-lecţia de leadership
Șapte zile în lumea artei
, Pandora M , colecţia StArt
Leonardo da Vinci
, Publica
Tu, copilul tău și școala
, Publica
Shoe Dog pentru tinerii cititori
, Publica
Einstein
, Publica
Sete
, Publica
Acid pentru copii
, Victoria Books
Regăsirea sensului.
, Publica
Istoria filosofiei
, Trei
O (foarte) scurtă istorie a vieții pe Pământ
, Trei
Tărâmuri
, Publica , colecţia Co-lecția de știință
Creatorul de fețe
, Publica , colecţia Co-lecția de știință
Ți-a plăcut produsul?
Votează și spune tuturor părerea ta aici INTRĂ ÎN CONTpentru a vota