În această carte, Colin Fisher distilează decenii de cercetare în strategii practice pentru a ajuta grupurile să funcționeze la cel mai înalt nivel. Folosindu-se de studiile de caz ale unor companii de milioane de dolari, ale unor firme de elită din domeniul designului, ale unor echipe de baschet și ale unor personaje negative din Star Trek, Fisher ne arată cum să concurăm fără a ajunge la conflicte disfuncționale în interiorul grupurilor. În plus, ne explică motivele pentru care presiunea pentru conformare poate să fie uneori pozitivă și cele pentru care leadershipul de grup eficient ține adesea mai degrabă de structură și de organizare, decât de discursuri motivaționale.
Secretul valorificării la maximum a potențialului grupurilor din care facem parte este să știm cum să lucrăm cu forțele invizibile ale dinamicii de grup, în loc să ne lăsăm purtați de ele fără discernământ. Fie că ești lider, membru al unei echipe sau pur și simplu vrei să înțelegi mai bine cum funcționează grupurile, Avantajul colectiv îți oferă lecții importante, care vor ajuta grupurile tale să-și descătușeze adevăratul potențial.
Un ghid decisiv al surprinzătoarei științe a dinamicii de grup și cea mai bună sursă de inspirație pentru construirea unor echipe, comunități și organizații de înaltă performanță.
Ți-a plăcut produsul?
Votează și spune tuturor părerea ta aici INTRĂ ÎN CONTpentru a vota