16 mm: jurnal cinefil

"Nu mai mergem la cinematograf, nu ne mai cufundăm în semiîntunericul sălii, cel atât de plin de prevestiri, nu mai avem plăcerea ecranului mare cât peretele, a protagoniştilor uriaşi care se aplecau peste noi ca să-şi şoptească dragostea sau ura. Filmele se văd astăzi acasă – e ca şi cum n-am mai lua cina la restaurant ci am cere să ni se pună la pachet ca s-o consumăm ziua următoare ca pe un sandviş. Dar suntem tot atât de mari amatori de filme, se fac tot atât de multe filme, avem nevoie tot atât de mult de specialist. Toţi discutăm filmele văzute cu alţii, cu prietenii, recomandăm regizori şi actori, scotocim prin haznalele cu DVD-uri de la supermarket.
Şi aici intră Ioan-Pavel Azap, critic de film şi iubitor de cinema. Rar am întâlnit pe cineva să povestească filme atât de pe scurt şi în acelaşi timp cu atâta intimitate, de parcă le-aţi fi văzut împreună. O spune singur, este critic şi spectator deopotrivă. Nu este pretenţios în expresie (criticii de film au şi ei jargonul lor, de multe ori exasperant) şi în acest limbaj prietenos nu ezită să emită judecăţi (până şi competenţa şi intransigenţa lui sunt prietenoase). Iar când e vorba de filmul românesc se trezeşte un alt „etaj” al criticului în el, mai scrupulos, dar nici pe departe unul mai indulgent."