Dialectică și înstrăinare

„Pentru Brecht, teatrul, cea mai socială dintre arte, trebuie să devină un microcosmos al societății în ansamblu, în care se dezbat cele mai importante întrebări de filosofie politică și se creează „alegorii simbolice și utopice” ale structurilor și relațiilor sociale. Filosoful și prietenul său Walter Benjamin definea sugestiv noile relații dintre public și performeri pe care le implică teatrul brechtian: Pentru publicul său, scena nu mai este „scândura care reprezintă lumea” (cu alte cuvinte, un cerc magic), ci o zonă agreabilă de expunere publică. Pentru scena sa, publicul nu mai este o colecție de cobai pentru exerciții de hipnoză, ci un colectiv de persoane interesate, ale căror cerințe trebuie satisfăcute. Activitatea teatrală a lui Brecht a fost dedicată creării și rafinării regulilor și tehnicilor pentru acest laborator de investigare a relațiilor interumane, cu scopul de a le înțelege cât mai științific și în amănunt, pentru a le putea apoi îmbunătăți sau schimba complet. Brecht era convins că pentru un astfel de demers e nevoie de mijloace estetice noi. Pentru descoperirea lor, va experimenta pe tot parcursul vieții, de obicei împreună cu colective artistice – prin repetiții și spectacole, prin cronici și poeme, prin discursuri publice și polemici estetice, prin piese educaționale și dialoguri filosofice. Aceste încercări și experimente se vor cristaliza, treptat, într‑o metodă originală de practică a teatrului politic, iar Brecht va deveni unul dintre cei mai influenți oameni de teatru din secolul al XX‑lea. Probabil numai scrierile lui Konstantin Sergheevici Stanislavski și cele ale lui Antonin Artaud au avut un impact comparabil. Influența lui Brecht este însă mai amplă, depășește sfera teatrului, teoriile și metoda sa fiind obiect de studiu, inspirație și polemică în domenii diverse, de la cinema la filosofie politică marxistă, studii feministe, publicitate sau game‑design.” (David Schwartz)