Acest volum oferă o perspectivă amplă asupra scrierilor apocaliptice atribuite figurilor centrale ale creștinismului timpuriu care nu au fost incluse în canonul Noului Testament, precum Apocalipsa lui Petru, Apocalipsa Fecioarei sau Apocalipsa lui Zedra.
Lucrarea nu este doar o recuperare istorică a unor texte uitate, ci și un prilej de reflecție asupra modului în care credința creștină a fost trăită și înțeleasă de generațiile anterioare. Aceste scrieri apocrife oferă o perspectivă valoroasă asupra devoțiunii și imaginației religioase din primele secole creștine, constituind un punct de plecare pentru o mai amplă înțelegere a relației dintre revelație, tradiție și experiența personală a credinței.
Chiar dacă Biserica primară și-a exercitat discernământul, iar canonul Noului Testament a fost repede recunoscut și universal acceptat, scrierile apocrife, care au circulat în paralel cu cele canonice, au exercitat o influență profundă – mai ales în epoca medievală – asupra gândirii și artei creștine.
Scopul literaturii apocaliptice este de a face cunoscută oamenilor revelația divină. Urmărind un scop precis, Dumnezeu descoperă anumite lucruri tainice unor oameni aleși. Această dezvăluire se petrece sub forma unor viziuni transmise direct profeților sau este mijlocită de o ființă cerească.
Principala caracteristică a scrierilor apocaliptice este viziunea profetică asupra sfârșitului lumii, modul în care se va exercita Judecata lui Dumnezeu și care va fi soarta oamenilor în urma acestei Judecăți. Pentru aceasta este folosită o imagerie bogată, iar parabola și elementele de mister sunt atotprezente.
Documentele cuprinse în volumul de față (Apocalipsa lui Moise; Apocalipsa lui Ezdra; Apocalipsa lui Pavel; Revelația lui Ioan Teologul; Cartea lui Ioan despre Adormirea Mariei; Apocalipsa lui Petru; Apocalipsa Fecioarei; Apocalipsa lui Zedra) sunt valoroase pentru că ne permit să descifrăm viziunea și modul de gândire al creștinilor din primele secole.
Ți-a plăcut produsul?
Votează și spune tuturor părerea ta aici INTRĂ ÎN CONTpentru a vota