„Al 47-lea Președinte al Statelor Unite ale Americii este eroul cărții lui Claudiu Oteleanu și Ancu Dincă, dar nu biografia acestuia este aici de strict interes, cât afectul și efectele acestui personaj politic uluitor prin consecvența cu care își urmărește programul său de recuperare a valorilor democrației americane autentice, de repunere integrală în circuitul jurisdicțional a Constituției americane (1879), după 238 de ani de la proclamarea acestei prime constituții din lume! Dezbaterile legate de aplicarea în prezent a acestui document fundamental nu fac obiectul acestei prefațări, în schimb devine evident motivul pentru care, aflați sub încrâncenarea unor dezbateri livresti privind haosul din lume și managerierea acestuia, autorii tomului „Apocalipsa după Donald Trump” se simt obligați să continue analizarea fenomenologiei mondialiste de recuperare a valorilor istorice ale umanității, abandonate odată cu praful stârnit de imploziile de la World Trade Center din New York de la 11 septembrie 2011 — operațiune recuperatorie inițiată și coordonată prin consecvența încăpățânată și extrem de curajoasă a lui Donald John Trump (n. 14 iunie 1946, Queens – New York), în ciuda faptului că fusese acuzat de „protecționism, populism, izolaționism și naționalism”, ca și cum aceste atitudini ar fi avut conotații exclusiv negative. Ele exprimă exact contrariul manifestărilor deșănțate ale progresismului marxist, ideologie de care umanitatea a sperat că a scăpat definitiv odată cu prăbușirea Cortinei de Fier din astralul an 1989!
Președintelui american i se cuvine, în schimb, o riguroasă atitudine de recunoaștere în spiritul regulilor epistemologice, prin evitarea encomiasmelor de tip propagandistic — documentată și corect elaborată — ceea ce Claudiu Oteleanu și Ancu Dincă încearcă și reușesc în paginile acestui volum de analiză critică și factologică. Regăsim în cartea scoasă sub auspiciile Editurii Pro Universitaria din București proba unui travaliu excepțional prin cele 22 de pagini de bibliografie cronologică (titluri de carte, articole, studii, materiale de presă, adrese de linkuri etc.) din care autorii și-au extras cu consecvență și aplecare documentară toate informațiile utile pentru prea-buna întocmire a acestui eseu, de mari dimensiuni, dedicat contemporanului nostru — onorabilul Președinte al Statelor Unite ale Americii, Excelența Sa, domnul Donald John Trump.
Dacă din primele pagini suntem, ca cititori, direct ancorați în dicteul unor subtitluri de capitole de genul „Anarho-tirania satanistă a globalismului”, precum și „alintarea” cu sintagmele unei societăți „fără minte, bolnave, spălate pe creier și pline de imigranți”, avem în contra-partidă impresiunea relaxantă oferită de intrarea în scenă a personajului-cheie în paginile capitolului șase și până la concluzia cărții — ca într-o balanță contabilă în care debitul și creditul trebuie să „se pupe” în final, după cum o zic experții.
Dacă pentru globaliști Marele Blond nu e decât „un intrus” (vezi cap. 11), rezoluția spre care suntem conduși cu istețime astuțioasă de către autorii cărții este una de mare anvergură: „Forțele răului se dezintegrează” (cap. 9) cât timp „Lupta finală (e) pentru Republica Americană” (cap. 10).
Rezumativ, intertitlurile propuse de autori pentru cele 12 capitole ale acestui volum pot da o orientare generală asupra parcursului său deosebit de laborios, de încărcat de informație și destelenit prin concluzii originale și de bun-simț, dar cartea trebuie totuși parcursă cu cerbicie; altminteri, lectorului îi va lipsi tensiunea și validarea prin participare în acest carusel epocal al istoriei aflate la o imensă răscruce, din nefericire deformată de o opinie publică insuficient eliberată de minciună și manipulare.
În această lume a circulației în toate sensurile ultra-rapide a informației, a prea infam clamatei libertăți de expresie — libertate construită adeseori după calapoade strâmbe și nenaturale — nimic nu mai e sigur, nimic nu mai e limpede, nimic nu mai e adevărat, decât ceea ce este propus la momentul potrivit de puternicii zilei: acei uriași care dețin miliarde de dolari și care cumpără și zâmbetul, și lacrima, și boala, și sărutul, și moartea, și credința.”
(Mircea Brenciu – Membru al Uniunii Scriitorilor din România)
Ți-a plăcut produsul?
Votează și spune tuturor părerea ta aici INTRĂ ÎN CONTpentru a vota