Amintiri fără culoare

Cartea lui Martin Vopěnka contribuie în mod esenţial la întregirea mozaicului din care se poate compune la o distanţă de peste patru decenii şi jumătate imaginea anilor şaizeci ai secolului douăzeci. Puţini scriitori cehi au reuşit să evoce această perioadă într-un mod atât de concret, sobru şi de convingător ca el. Autorul povesteşte despre copilăria şi familia sa. Foloseşte un ton calm, concentrat şi nuanţat pentru a nu stânjeni aplicarea pe pânză a „culorilor necolorate“ ale memoriei sale.

Dar în această evocare nu se mărgineşte doar să consemneze şi să descrie. Ştiind că anii copilăriei aparţin deja unui trecut ireversibil care se îndepărtează tot mai mult, îi priveşte şi din perspectivă istorică şi cu distanţarea necesară, fiind capabil să aprecieze ceea ce l-a înconjurat şi ceea ce a trăit pe vremea aceea.