Cuvînt înainte de Al. Cistelecan. Cu un epilog de Ion Mureșan
Ce înseamnă acordul fîn pentru un prozator că dumneavoastră?
Acordul fîn este de mai multe feluri. Să zicem că noi constatăm că un personaj trenează. Sau că intr‑un anume capitol îi lipsește ceva, nu știm ce. Textul e acolo, informația pe care trebuie s‑o găsească cititorul este acolo, dar ceva îi lipsește. Si‑atunci trebuie să vedem ce, cum animam, cum schimbăm puțin perspectivă. Undeva există un acord atît de fîn, încît nici nu ti‑l pot spune acum. Cititorul trebuie să iasă din orice simetrie și totul să meargă lin înainte. Ei, aici undeva e problemă aceea a acordului fîn. Am ajuns la pagină 300 a două oară și aici am o mică problemă care se rezolvă prin stat și așteptat, prin lene, prin găsirea cheii, a soluției...
La experiență dumneavoastră, la cărțile pe care le‑ati scris, chiar va mai interesează aceste acorduri fine?
Foarte mult. Ele sînt pariul meu cu mine. Eu scriu cartea aceea pentru mine, eu sînt cititorul în clipă aceea, n‑am altul. În intimitatea creației mele intră un singur cititor. Și acela‑s eu. Iar eu, cititorul, la pretențiile mele, dacă strîmb din nas, autorul mă vede. Autorul fiind, evident, tot eu. Și atunci mai încercam o data.-Daniel Mosoiu în dialog cu Alexandru Vlad la Radio Cluj, 28 februarie 2011
E un Vlad chestionat, cu abilitate și persuasiune, pe toate fețele, de la concepțiile lui despre român și proză scurtă la secretele de laborator și la existența cotidiană, una de pendul între Cluj și Mihaiesti. Se adaugă acestora și destule observații critice, fie făcute chiar de Daniel, fie de invitați în cadrul emisiunilor care au găzduit suita de dialoguri. Pe scurt, dialogurile de față sînt o bază documentară inevitabilă pentru orice exegeză dedicată prozatorului. Și nu doar o bancă documentară, ci, măcar din loc în loc, exegeză curată.-Al. Cistelecan
După cinci ani l‑am auzit vorbind. Căci, înainte de a cîți Acordul fîn, am ascultat cîteva fragmente din convorbirile lui Daniel Mosoiu cu el, cu Alexandru Vlad. A fost o experiență un pic stranie. O clipă am fost tentat să mă uit roata‑roata prin încăpere, căci am avut senzația că, pe măsură ce îl auzeam, era tot mai prezent și că eu nu‑l vedeam din cauza că s‑a ascuns în dulap și că de acolo vorbește. Vocea lui avea asupra mea un efect de revelator fotografic, căci de sub vocea lichidă i se contura treptat chipul. O absența cu față, o absența vorbitoare.-Ion Mureșan
Ți-a plăcut produsul?
Votează și spune tuturor părerea ta aici INTRĂ ÎN CONTpentru a vota