Cartea medicului pe care mamele îl numesc „înger”: pediatrul Ana Culcer, medicul a peste UN MILION DE COPII.
Primele luni cu bebelușul vin cu o iubire uriașă, dar și cu întrebări care pot speria orice părinte.
De ce plânge? Mănâncă suficient? Îl alăptez corect? Este normal icterul? Ce fac dacă are colici, febră, reflux, diaree? Când încep diversificarea? Cum îl îngrijesc fără să greșesc? Și poate cea mai grea întrebare dintre toate: când să mă liniștesc și când să cer ajutor?
Toată experiența a cinci decenii de neonatologie, distilată într-un singur volum.
Dr. Ana Culcer, medic pediatru și neonatolog cu aproape șase decenii de experiență, fost medic-șef al Secției de neonatologie a Spitalului Universitar București, reunește în această carte răspunsurile oferite de-a lungul anilor părinților care i-au cerut ajutorul. De la îngrijirea nou-născuților și a prematurilor extrem de fragili, la sprijinirea mamelor aflate la început de drum și până la copiii care, deveniți adulți, s-au întors la ea cu propriii lor copii, dr. Culcer a fost mereu alături de familii.
„ABC-ul părintelui la început de drum” este un ghid complet dedicat sarcinii, nașterii, alăptării, diversificării, igienei, prevenției și primelor probleme care îi pot speria pe părinți. Această carte te ajută să înțelegi bebelușul înainte de a intra în panică, să distingi între ceea ce este firesc și ceea ce necesită intervenție rapidă și să eviți greșelile făcute din prea multă grijă.
Scrisă cu rigoare medicală, dar și cu blândețea unui medic care a dedicat o viață copiilor, cartea se adresează părinților care doresc să își crească micuții nu pe baza fricii, miturilor sau sfaturilor contradictorii, ci cu mai multă claritate, încredere și liniște.
Un început mai sigur pentru copil. Mai multă liniște pentru părinți.
Ți-a plăcut produsul?
Votează și spune tuturor părerea ta aici INTRĂ ÎN CONTpentru a vota