117 scriitori români

„M-am gândit adesea la ce se poate exprima prin fotografie şi nu se poate exprima prin alt limbaj artistic. Care este, adică, specificul fotografiei. Cred că răspunsul e foarte simplu. Un fragment de realitate îşi lasă amprenta pe peliculă sau pe senzorii de imagine ai aparatului foto şi această amprentă devine imaginea fixă pe care o contemplăm. Întotdeauna, fotografia trimite spre Real. Nu avem acces la Real, bineînţeles, dar avem acces la urma lui. Implicit, o fotografie e cu atât mai bună cu cât pare să fi îngheţat o frântură semnificativă, importantă, din realitate. Iar atunci când în fotografie apar oameni, ea e cu atât mai bună cu cât ceva din lumea interioară a acelor oameni ajunge până la noi. Or, zic eu, asta reuşeşte să facă această serie de fotografii. O mulţime de stări şi emoţii sunt zugrăvite pe chipul sau pe trupul celor fotografiaţi: relaxare, frustrare, bonomie, teamă, jenă, suferinţă, joacă, bucurie, morgă, dispreţ, plictiseală, încrâncenare etc. Nu poţi să nu te gândeşti, văzând imaginile lui Mircea Struţeanu, la ce spunea mai demult un confrate al celor fotografiaţi aici, şi anume că adâncimea este ascunsă la suprafaţa lucrurilor.”

„Fotografiile lui Mircea Struţeanu nu sunt portrete cu scriitori, ci peisaje cu scriitori. Spaţiile în care au fost făcute arată că fotograful şi-a lecturat subiecţii şi că în acest album schițează o descriere vizuală plină de subtilităţi şi detalii neaşteptate. Într-o ţară care-şi ignoră scriitorii, proiectul lui e mai mult decât binevenit. E un tribut adus celor mai tăcuţi dintre artiştii români, care-şi publică prozele şi versurile în tiraje nedrepte.”