Așa cum unora le place mâncarea, mie îmi place să citesc.

 Iau cel puțin trei mese pe zi, din care una conține sigur ficțiune de calitate. În funcție de zilele săptămânii și de poftă, mă înfrupt cu lucrări științifice sau cărți de parenting, pentru că am un proaspăt comesean care se cere inițiat în arta „gurmandismului literar“.
Lucrările de filosofie, istorie, psihologie și antropologie sunt plăcerile mele secrete. Încerc să citesc cât mai mult, pentru că-mi place să mă țin în formă - totuși am o fizionomie și o pereche de ochelari de întreținut - și pentru că cititul nu îngrașă. 
Papilele mele gustative răspund pozitiv la o gamă extrem de variată de ingrediente literare, însă sucul meu gastric se pricepe cel mai bine să digere două specialităţi: relativitatea ontologiei cuantificaţionale în filosofia analitică şi atacul Corpului 56 Panzer asupra flancului Armatei sovietice 38 din ziua de 19 august 1941.

Gurmandul din mine poate lăsa impresia că are dublă personalitate, dar pentru că gusturile nu se discută și pentru că natura este darnică, oferind o infinitate de senzații și emoții, trebuie să admit că sunt un aventurier în marea carte de bucate a scriiturii de pretutindeni.

Domenii de interes: literatură universală, istorie, filosofie, parenting.

Ultimele articole

Viitorul declasificat

02 Iunie, 2016

Putem să ne dăm seama ce ne oferă viitorul? Mathew Burrows și CIA-ul cred că este, într-o oarecare măsură, posibil. De aici și rapoartele Tendințe Globale la care Burrows a lucrat și care fac subiectul volumului de față.Volumul este destul de interesant, recunosc, ai impresia că stai cu Burrows la gura sobei și acesta îți spune povestiri de-ale lui din tinerețe. Observațiile finale cu privire la c...

Occidentalismul

02 Iunie, 2016

Buruma și Margalit s-au întâlnit în Ierusalimul anului 2002 și au lucrat la volumul de față, încercând să înțeleagă ura pe care unele popoare o simt față de Vest. Explicațiile ar putea să fie mulțumit...

Frica. Scrisoare de la o necunoscută

02 Iunie, 2016

Zweig este înfiorător de cinic. Dincolo de limba sa mieroasă, se ascunde un cinism care te zguduie din temelii. În cele două scurte nuvele reunite în volumul de față, Zweig se scufundă din nou în tene...

Moartea Căpitanului America. Omul care a subminat America

02 Iunie, 2016

Căpitanul America, Steve Rogers, a murit. Bucky încearcă să-i ia locul, ducând pe umerii săi greutatea eroismului de care Steve a dat dovadă de-a lungul timpului.Skull pândește din umbră momentul oportun ca să preia conducerea Americii, propunând un candidat marionetă care începe să aibă din ce în ce mai mulți adepți.Pe lângă asta, Skull mai are un as în mânecă, acesta fiind chiar Căpitanul Americ...

Strania istorie a comunismului românesc

02 Iunie, 2016

Nu există o istorie stranie a unei singure țări, așa cum Lucian Boia vrea să lase de înțeles. Comunismul are o istorie stranie în absolut orice țară în care s-a înfipt cu forța și pe care a supus-o ti...

Un cititor în pădurea din oglindă

02 Iunie, 2016

Alberto Manguel parcă scrie pentru sine. Un cititor feroce care se pune la un moment dat în fotoliul său favorit cu laptop-ul în brațe și începe să-și povestească aventurile pe care le-a trăit de-a lungul vieții sale de împătimit într-ale lecturii.Pornind de la fantezia lui Caroll, Manguel își dezvoltă propria fantezie care s-a dezvoltat din cărțile prin care a poposit, creând lumi și oferind expl...

Amintiri. Viața mea înainte și după perestroika

02 Iunie, 2016

Gorbaciov e un simpatic. În momentul în care un comunist convins, un tânăr educat în spiritul comunismului, care și-a dedicat viața acestuia, un tânăr care a trăit pentru și întru comunism, ajunge să conducă destinele unui imperiu care tremură din toate încheieturile datorită felului său nenatural de a fi și se vede pus în situația de a-l revigora, are primul impuls de a schimba exact acele reguli...

Generala (Vol. 3) Cel mai mare mincinos din lume

18 Mai, 2016

Georgia, nu am să-i spun numele pentru că am să adorm, scrie și ea o carte ca să i-o plătească fratelui său, Rafe. Și ne-o spune nouă, cititorilor avizi și doritori de o nouă poveste din seria Generalei în care Rafe este în plan secund, geamăna preluând controlul. Astfel aflăm că Georgia e roackeriță, are o trupă super-tare De Cacao și se luptă cu fantoma fratelui său. În Generală.Eu nu reușesc să...

Generala (Vol. 2) Salvaţi-mă de aici!

18 Mai, 2016

Rafe chiar așteaptă să înceapă școala! Cum așa? Pentru că a fost acceptat la Școala de Arte Catedrala din Marele Oraș! Ce nu știe Rafe este că un dușman crunt îl pândește din umbră și nici măcar nu-și dă seama că-i este dușman decât când este prea târziu!Al doilea volum curge la fel de greu, la fel de banal, la fel de chinuit și fără sare și piper. Ba chiar și fără tacâmuri. E ok să o citești? Da,...

Generala (Vol. 1) Cei mai nașpa ani din viața mea

18 Mai, 2016

Rafe, să nu vă speriați dacă articolul nu se termină pentru că e posibil să adorm până termin de scris numele personajului, Khatchadorian, am scăpat ieftin, am dat copy/paste, este un puști ca oricare altul doar că e un puști cu un plan: să încalce absolut toate regulile pe care școala le are. Și o reușește cu brio! Doar că polițele sunt multe și greu de plătit.Ar putea să fie mai amuzant decât es...

1 ... 17 18 19 20 21 22 23 ... 73

Urmărește-ne pe Facebook