Citeşte mult şi aiurea de când se ştie.

A învăţat să citească devreme, aşa cum îi stă bine unui copil născut în anii grăbiţi ai comunismului. A citit cantităţi imense de Jules Verne, Alexandre Dumas, benzi desenate ( în limba franceză) – deşi acolo mai degrabă urmărea ilustraţiile, cavalerii Pardaillan, Cireşarii şi alte lecturi obligatorii pentru o copilărie serioasă. Descoperă destul de repede literatura universală clasică şi o condimentează cu lecturi de seară din Sven Hassel, seria SAS şi alte minunăţii oferite de colecţia Nautilus a editurii Nemira. Cam din aceeaşi perioadă datează şi primele încercări literare – romane de consum cu arabi răi şi agenţi secreţi americani, evident buni. Romane neterminate şi de care ar face bine să uite cât mai repede.

Această pasiune de a amesteca destul de indigest literatura universală sau cea română cu literatura de masă îl duce spre filologie unde lecturile devin dintr-o dată obligatorii, organizate şi ceva mai bine structurate. Însă evadează când poate înspre contemporani marginali, poezie şi alte năzbâtii sf sau fantasy. Surprinzător, citeşte foarte puţine romane poliţiste şi niciun roman de Stephen King.

Descoperă filozofia, teoria artei şi istoria univesală din care citeşte câte un pic, suficient însă cât să îl facă să-şi pice examenul de istoria limbii. Scrie cronică literară, la nivel începător, însă păstrează pasiunea pentru literatura română şi după terminarea facultăţii. Cam de atunci lucrează în librării, unde îşi permite să revină la iubirea din copilărie: cititul dezorganizat şi descoperirea de noi autori.

Între timp, îşi dă seama că oferta pentru copii în vremea comuniştilor era foarte mică, iar satul în care a locuit a făcut-o şi mai mică. Aşa că începe să citească cărţi pentru copii şi descoperă minunăţii la care nu se gândise.

Nimic din toate acestea nu îl împiedică să ştie foarte multe lucruri despre cărţi care nu îi plac sau pe care nu o să le citească niciodată, lucru care îl uimeşte de fiecare dată. Îi plac bârfele literare, poate povesti pe-ndelete despre autorii preferaţi şi se bucură ca un copil când desface un colet cu titluri noi.

Ultimele articole

Pădurea. Instrucțiuni de folosire

25 Martie, 2018

Îmi plac pădurile, locuiesc la marginea unei păduri, și cu toate acestea nu sunt un mare plimbăreț prin natură. Ba, din contră. Și nu pentru că așa îmi propun, ci pentru că niciodată nu am timp și cân...

Numele meu este Anton

25 Martie, 2018

Anton e un puști retras care va deveni încet, încet un tânăr timid, cu destule probleme de comportament, apoi un soț violent, un tată abuziv și cu înclinații homosexuale, ca să sfârșească morocănos și...

Șapte ani buni

25 Martie, 2018

Încerc să îmi dau seama cum să vă recomand această carte. Mie mi-a atras atenția coperta, despre autor nu știam nimic. Apoi am citit o recomandare pe Cartepedia și am spus că trebuie să citesc la rând...

Hygge. Arta daneză a fericirii

25 Martie, 2018

Dincolo de realizarea grafică excelentă și de peisajele și decorurile absolut superbe, după ce ai citit sau răsfoit acest volum rămâi cu ideea aceasta nouă pentru mine și cred că nouă pentru multă lum...

Stația centrală

25 Februarie, 2018

Stația centrală, romanul lui Lavie Tidhar, e o călătorie stranie și cuceritoare într-un viitor posibil. Un viitor în care arabii și evreii luptă pentru spațiul sfânt la nesfârșit, însă descoperirea si...

Pilda semănătorului

25 Februarie, 2018

Încă o carte superbă despre un posibil viitor sumbru al omenirii. O posibilă apocalipsă. Fanii romanului Drumul scris de Cormac McCarthy au șansa de a citi un nou roman cât se poate de realist, dar și...

Orașul scărilor

11 Februarie, 2018

Într-o lume în care fosta colonie insulară a reușit să se revolte și să cucerească continentul, spațiul sacru în care odinioară zeii pășeau printre oameni, judecau, pedepseau, dar mai ales conduceau l...

Batman. Conclavul bufnițelor

11 Februarie, 2018

Gotham este orașul pe care Batman îl știe la perfecție. Îi cunoaște străzile, fundăturile, îi cunoaște răufăcătorii și amărâții care se plimbă noaptea puși pe fapte nu tocmai onorabile. Însă nimic, ab...

Gândește-te la un număr

11 Februarie, 2018

Un coleg de facultate din trecutul lui Dave Gurney e înspăimântat de o serie de mesaje amenințătoare, scrise sub forma unor versuri. Nimic nu e clar în poeziile respective, exceptând amenințarea și in...

Problema celor trei corpuri

11 Februarie, 2018

Una dintre cele mai celebre serii SF din ultima vreme, trilogia Amintiri din trecutul Terrei apare și în limba română la editura Nemira. Liu Cixin e un scriitor pentru care știința e o provocare, așa că cititorii noi să se aștepte la un hard sf cât se poate de bun. Acțiunea romanului alternează două planuri. Unul istoric, care începe în timpul Revoluției Culturale din China, revoluție dominată de...

1 ... 12 13 14 15 16 17 18 ... 38

Urmărește-ne pe Facebook