Lucrez în librării de câțiva ani – meserie foarte frumoasă despre care vorbesc tot timpul cu prietenii și pe care o recomand celor ce îndrăgesc mult cărțile și au nervii tari. Însă cred că mi-ar fi plăcut să lucrez în învățământ, probabil la clasele 5-8. Am făcut practica în facultate și mi s-a părut o meserie potrivită pentru mine. Îmi plac copiii, mi-ar plăcea să-i obișnuiesc repede cu microbul cititului, cu olimpiadele și după-amiezele ocupate cu lecturi suplimentare. Însă n-a fost să fie...

Acum citesc mult în timpul pe care îl mai am liber, cumpăr deseori cărți pentru copii și fac cadouri multe, prea multe copiilor prietenilor și rudelor. Am descoperit o lume minunată în traducerile din ultimii ani, și nu mă pot abține de la a nu recomanda zilnic celor din jur autori noi și cărți care îți fac viața mai frumoasă.

Recunosc, îmi plac scriitorii clasici la nebunie! Citesc scriitori contemporani, dar tot la cei clasici îmi place să apelez când sunt într-o pasă proastă.

Îmi plac finalurile fericite, deși știu că foarte multe dintre romanele bune nu au parte de așa ceva. Însă, când eram mică, rescriam în gând finalurile triste pentru ca persoajele mele favorite să trăiască fericite până la adânci bătrâneți...

Așa că acum vânez noi personaje dragi pe care să vi le recomand. Și, credeți-mă pe cuvânt, nu există loc de vânătoare mai potrivit pentru așa ceva decât rafturile unei librării.

Irina.

Ultimele articole

Melcușorul

19 Martie, 2018

Ei bine, dragilor, cartea aceasta e atât de frumoasă, tristă și bine scrisă încât Lavinia Braniște a devenit una dintre scriitoarele mele preferate. Și, ce e mai bine și mai frumos, cartea are și un s...

Refugiul reptilelor

19 Martie, 2018

Dacă ați citit primul roman despre aventurile fraților Baudelaire, știți că nimic nu e întâmplător și oricât de mici șanse sunt ca ceva rău să se întâmple, exact așa se va întâmpla. Dacă nu ați citit...

Copacul cu 13 etaje

04 Martie, 2018

Vai și amar de capul meu! Andy și Terry sunt doi năzdrăvani teribili! Au o casă construită într-un copac. De fapt, ce spun eu?! Au în copac o adevărată vilă cu etaj, cu piscină cu rechini, camere pent...

Elefantul magicianului

04 Martie, 2018

Oare ce au în comun o elefănțică, un magician, o ghicitoare și un băiețel de 10 ani pe nume Peter Augustus Duchene? Ei bine, din păcate au multe lucruri în comun. Cu toții se află în orașul Baltese, î...

Înneguratul început

04 Martie, 2018

Vreau să vă zic că romanul acesta e pentru cititorii cu nervii tari. Chiar foarte tari. Mie și motanului meu, Mișa, ne-a fost foarte greu să terminăm de citit cartea. Și nu pentru că nu ne place. Ne p...

George și miraculosul său medicament

04 Martie, 2018

Toată lumea știe că Roald Dahl are o imaginație diabolică, de necrezut! Cărțile lui pentru cei mici sunt amuzante, dar și foarte critice la adresa lumii din jurul nostru. Însă mi-e foarte greu să vă s...

1 2

Urmărește-ne pe Facebook

Fani ai ficțiunii, uniți-vă! E timpul să faceți o alegere grea. ✨

Posted by Cartepedia on Thursday, 29 September 2022

Mulți autori suedezi scriu bine, dar Fredrik Backman are ceva special. ? Care este prima carte pe care ai citit-o de la el?

Posted by Cartepedia on Friday, 28 October 2022

7️⃣ noiembrie este o dată încercuită în #calendarulscriitorilor. Acum 109 ani, într-o zi cu soare sau fără (nu prea știm...

Posted by Cartepedia on Monday, 7 November 2022