Boris Poplavski (1903 – 1935) s-a născut la Moscova într-o familie de descendenţi nobiliari polono-lituaneano-ucraineni. Tatăl său, absolvent al Conservatorului de Muzică, a fost discipolul lui P. Ciaikovski.
În 1918 părinţii divorţează, mutându-se împreună cu tatăl la Harkov, apoi la Ialta. Unul din primele poeme ale lui B. Poplavski (Odă la moartea împăratului) este legat de această perioadă. Debutul în presă îl face în 1920, la Rostov-pe-Don. În același an ia drumul emigraţiei – Constantinopol, Berlin şi, în fine, Paris. În 1928, re-debutează, deja în exil (revista „Voinţa Rusiei”), iar în 1931 publică unica sa carte antumă, „Drapele”. Mai târziu este apreciat drept cel mai important poet tânăr al emigraţiei ruse (V. Nabokov).
Se formează sub auspiciile poeziei franceze (în special, Rimbaud) şi, implicit, ale futurismului rus, graţie faptului că, la Berlin, îi cunoscuse pe V. Şklovski, B. Pasternak şi V. Maiakovski. La Paris are relaţii cordiale cu I. Zdanevici, fervent transraţionalist (care, de altfel, a şi păstrat cea mai mare parte a manuscriselor lui B. Poplavski, după enigmatica moarte a acestuia; se presupune – din cauza unei supradoze de narcotice). Este şi autorul romanelor „Apollon al fără-de-chipurilor”, „Din cer acasă” (cu un accentuat caracter autobiografic). Postum, îi sunt editate cărţile „Ora de zăpadă” (1936), „În coroană de ceară” (1938), „Dirijabilul unei direcţii necunoscute” (1965). Captivantul său Jurnal a fost păstrat de un alt scriitor al exilului rus, N. Tatişcev, şi publicat în 1996.
