Andreea-Teodora Stănescu este conf. univ. dr. la Facultatea de Drept, Universitatea din București; avocat în Baroul București. Desfășoară activitate didactică, de cercetare și avocațială în domeniul comercial de peste 10 ani.
Ține cursul de Drept comercial la una dintre cele 3 serii ale anului al III-lea la Facultatea de Drept a Universității din București. De asemenea, este titulară a 6 seminare la disciplina menționată și coordonează activitatea de seminarizare pentru alte 6 seminare (activitate ce presupune stabilirea temelor de dezbatere și a materialelor didactice necesare).
A publicat lucrări și studii de specialitate în domeniul dreptului comercial și al transporturilor printre care amintim: Drept comercial. Contracte profesionale, 5 ediții 2017, 2018, 2020, 2021 și 2022; Dreptul transporturilor. Contracte specifice activității de transport, 7 ediții.