Viață și șpan

O dimineață de toamnă. Orașul freamătă de mulțimea oamenilor grăbiți.
La Gara de Sud, pe podul peste calea ferată, Ștefan se apropie de balustradă. În față îi apare o parte din panorama orașului. Cu mâinile lipite de fierul rece al grilajului, trăi senzația că este într-un avion care aterizează pe un aeroport magnific.
Speriate, semafoarele roșii și verzi aduceau de departe țignalele metalice ale locomotivelor electrice.
Deodată, centrul orașului tresări într-o jerbă multicoloră. „Sunt firmele magazinelor”, gândi Fane. „Peste câteva minute, vor suna și sirenele uzinei, așa că trebuie să mă grăbesc”. Depăși câțiva oameni, două grupuri de tineri gălăgioși, coti pe drumul știut, alăturându-se unui șir lung de muncitori. La intrare, fiecare trebuia să arate portarului legitimația. Fane o ridică pe a sa mult deasupra capului. Portarul, un om mic de statură, vigilent, îl reținu câteva momente.
—Unde lucrezi tu, măi, flăcăule?
—Păi, nu scrie acolo?
—O fi scriind, da eu vreau să știu de la tine.
—Sunt Iancu Ștefan, strungar la Mecanică 5. Am 18 ani și, de azi, sunt calificat categoria 3 bază.
—Bine, bine, poți să treci…
Traversă o alee despicată de un gard viu. Ciorchinele enorm de oameni se desfăcu deodată, fiecare pornind spre locul său de muncă. Fiind încă întuneric, nu prea mai știa să se mai orienteze.
—Nu vă supărați, Mecanică 5 unde este?
—O iei pe lângă compresoare, tai drumul pe lângă depozitul de cocs, o ții paralel cu rampa și mergi înainte. Apoi, mai întrebi.

Derutat, după câteva momente întrebă pe altcineva.
—Nu vă supărați, unde sunt compresoarele?
—Uite-le, băiete, drept înainte, răspunse un bărbat voinic între două vârste, cu o față prelungă, cu un nas mare, roșu ca de clovn. Lucrezi acolo?
—Da, la Mecanică 5. Sunt strungar!
—Așa! Îmi pare bine… Și eu merg tot acolo… Sunt maistrul Cârnu, de la Construcții metalice. Dar tu la ce maistru lucrezi?
—Am terminat profesionala. Ieri, de la serviciul personal, m-a repartizat la secția asta. Astăzi este prima mea zi de lucru!
—Bine, băiete! Să te ții de treabă. Fă piese de calitate și șpan puțin. Avem mult de lucru. Dar avem de-a face și cu neserioși. Azi vin, peste o lună, două, pleacă… Nu le convine salariul în acord. Doar de muncit mai puțin. Uite că am ajuns. Tu să nu faci ca ei. Hai să intrăm pe aici. La uzinaj avem maiștri buni. Cu șeful secției ai vorbit? Te-a repartizat?
—Nu.
—Bine, intră pe ușa asta. Spune-i secretarei ce dorești. Te îndrumă dumneaei mai departe. La revedere!
—Să trăiești, nea Cârnule! Și-ți mulțumesc!
Felul prietenos al maistrului i-a dat puțină încredere.
Ciocănește prudent. Auzi un țăcănit slab de mașină de scris, înăbușit de țipătul unei piese tăiate în secție de o freză verticală. Mai așteaptă puțin.
—Intră, mă, dă-te înăuntru!
Fane se uită în toate părțile. S-a întâlnit cu ochii unui băiat. Lucra pe un strung Rangheț în primul rând al traveei.
—Acolo este un coridor. Îi zâmbi cu înțeles.
Fane împinge ușa cu nădejde. După geamul rabatabil al unui paravan de sticlă, o femeie destul de tânără îl cercetă întrebător.
—Cu tovarășul inginer-șef de secție. Am o trimitere de la serviciul personal.