Delirul

„Delirul este o scriere în care Preda, meditând asupra istoriei ca forță irațională și imprevizibilă, este cu atât mai interesat de resorturile misterioase prin care o „paiață”, prin furia și demența sa, ia frâiele puterii și schimbă configurația unui întreg continent. Cum de reușește? Cum de este oprită doar atunci când este prea târziu? Ce legi obscure conduc masele, care se lasă adormite de discursul hipnotic al acestui dictator? Desigur, Preda este interesat mai ales de Hitler, dar unele din notațiile sale capătă un aspect mai general, referindu-se, până la urmă, la orice satrap.” (Oana Soare)

„Delirul reprezenta pentru Marin Preda un dublu pariu. Pe de o parte, trebuia să fie un roman istoric – și rămâne singurul roman istoric scris de el –, pe de altă parte, scrierea avea un rol cu totul special în cadrul proiectatei „Comedii țărănești”, pe care autorul o plănuia încă din perioada 1948-1949. Într-un interviu acordat lui Mihai Ungheanu, Preda se referea și la un eventual volum doi al romanului, care îi ridica o problemă delicată: „Va trebui să găsesc formula miraculoasă cu ajutorul căreia să pot urmări personajele mele până în anul 1946, când se încheie soarta lui Antonescu în fața Tribunalului Poporului. Epilogul va urca până în anii 1953.”

Așadar, în acest volum II (nerealizat) era interesat, nici mai mult, nici mai puțin, decât perioada instalării stalinismului în România și transfigurarea epică a unui episod cu totul special: celebrul proces al Mareșalului, din 1946, urmat de uciderea acestuia.” (Oana Soare)

Ediția stabilită de Alexandru Preda a pornit de la dactilograma Delirului și a confruntat toate edițiile postume. Studiul critic al Oanei Soare clarifică povestea receptării acestei cărți, un fandom al culturii române. Delirul, așa neterminat cum este, este cartea cea mai îndrăzneață și mai grea de idei din câte a scris Marin Preda, implantată puternic în istorie, în destinele țării noastre din anii 1940-1941, întunecați, bântuiți de furtuni încă neînțelese atunci.