Te cunoşti pe tine însuţi?

Extras din subcapitolul O armă de apărare:

„Când un om, un copilaș, nu se dezvoltă ca persoană distinctă ori se va supune patologic celorlalți, ori va lua o atitudine dușmănoasă față de ceilalți, ori se va închide în sine. (...) Această închidere în sine nu este întâmplătoare. Este cu siguranță o boală, dar este totodată și o formă de apărare a omului.

Am putea spune că este o strădanie a omului să nu-i fie furată, să nu-i fie distrusă personalitatea. De vreme ce nu știm să trăim în această societate și nici în familie, atitudinea mamei, atitudinea și acțiunile părinților față de copii pot fi, adeseori, distrugătoare pentru personalitatea copilului.

Personalitatea, care este dată de Dumnezeu, și este rădăcina și structura fiecărui om, nu poate fi distrusă ușor. În strădania ei de a nu se lăsa distrusă, fiecare personalitate acționează altfel. Firește, modul în care acționează este patologic, este bolnăvicios, este în afara abordării corecte a lucrurilor, în orice caz personalitatea nu se predă ușor.

Atunci când cineva se supune în chip patologic, când se înrobește, când se supune slugarnic – precum copilul care, în cele din urmă, se supune mamei și, prin acțiunea aceasta, pare că personalitatea lui este distrusă, și așa este – folosește o armă de apărare pe care o posedă, pentru ca personalitatea lui să nu fie distrusă complet.

Este ca și cum ar spune: „Nu mă pot descurca. Mama și ceilalți se comportă cu mine ca și când nu mă pot descurca, decât dacă-mi plec capul, ca să salvez ce se mai poate”. Dacă-mi este îngăduit să spun, este asemenea prizonierului care se preface cuminte și ascultător față de cei care l-au prins și este dispus să lucreze cu bunăvoință tot ce i se dă, până va găsi prilejul potrivit pentru a evada. Așadar, ceasul în care personalitatea, întrucât nu se poate altfel, se supune în chip servil, face acest lucru folosind ultima armă de apărare pe care o are, ca să mai păstreze ceva din sine. Și când se cu dușmănie față de ceilalți oameni, folosește tot o armă de apărare.

Se închide în sine și folosește arma de apărare, pentru că nu există altă scăpare pentru el. Faptul că nu vede corect lucrurile, este o altă problemă. Însă el așa le vede așa le judecă. Desigur, toate acestea se întâmplă în subconștient și instinctiv. Îi vede pe ceilalți oameni ca pe niște ființe răpitoare, care nu numai vor să-ia hainele și banii, ci vor să-i distrugă și ființa.

De aceea se închide, se baricadează. Poate să discute, se poate chiar supune, poate face diverse lucruri, însă, în cele din urmă, nu lasă pe nimeni să se apropie, nu se deschide cu adevărat către ceilalți oameni. Acest lucru este nimicitor, este distrugător pentru om. Țineți minte, însă, că motivul pentru care face cineva aceasta este tocmai pentru a-și salva personalitatea. Numai că în  loc să și-o salveze, și-o pierde.”