Străvechea baladă românească Miorița ca expresie a transcendenței și a comuniunii cu Dumnezeirea

De ce este atât de apreciată și totodată atât de controversată Miorița?
Ca să îi înțelegem cu adevărat semnificațiile, este necesar să ne reconectăm la realitatea din care s-a născut. Să ne amintim valorile lumii arhaice, să retraim în spațiul și timpul mitic, să devenim conștienți de prezența fantastică ce însuflețește trăirea spirituală autentică, să trecem cu conștiința trează prin avatarurile esenței unice și să îi recunoaștem adevăratul chip dincolo de toate voalurile iluzorii. Abordând astfel Miorița, legea mutației ontologice devine revelatoare pentru funcția perpetuă a folclorului de instrument de cunoaștere spirituală și de păstrător al valorilor sufletului unui neam.

Lucrarea de față prezintă acest parcurs al variantelor Mioriței de la colind la baladă, punând în evidență semnificațiile spirituale ale temelor, ale simbolurilor prezente, ale miturilor implicate și coreland elementele transcendentale cu aspecte similare din sistemele altor tradiții spirituale.

Dacă în Miorița-colind moartea inițiatică este o etapă, o trecere spre un nou nivel spiritual, în Miorița-baladă idea morții în sine este ,,catapultă" care proiectează auditoriul spre o altă înțelegere a lumii. Transfigurarea realității, transcenderea, nu elimină suferință, răul, ci le anulează efectul, căci ființa umană știe cine este, crede într-o ordine superioară care menține totul în echilibru și atunci, înțelegând, ea manifestă pacea, iubirea.

În această lumină, Miorița apare ca fiind o veritabilă parabolă care ne revelează sensul spiritual al experienței thanatice. Ca orice parabolă, ea șochează inițial prin turnura neașteptată a lucrurilor, pentru ca apoi să arunce o lumină revelatoare asupra unor adevăruri pe care le percepem atunci cu inima, cea care integrează totul.