Sportivi pe divan. O abordare psihodinamică

Un jucător profesionist de tenis afirmă că, atunci când are un adversar pe care îl urăște, el își eliberează toată agresivitatea competițională; însă, când are sentimente prietenești față de un adversar, i se face milă de acesta sau îl consideră inferior și astfel îi este imposibil să câștige. Analizând situația în profunzime, am aflat că are un frate cu dizabilități pe care l‑a ajutat mereu și pe care îl iubește foarte mult. Am presupus că atunci când se confruntă cu un egal (un frate), acest aspect al complexului fratern inconștient se reactivează și, drept urmare, îl împiedică să își elibereze agresivitatea necesară pentru a câștiga.

Fotbalul permite adultului să continue să se joace și să fie copil, Maradona fiind exemplul cel mai semnificativ. Puștii [din Argentina] jucau fotbal în mod spontan în padocuri, fără antrenori, spre deosebire de școlile englezești. Acolo, în padocuri, fiind atât de mulți jucători într‑un spațiu atât de limitat, singurul mod de a păstra mingea era cu ajutorul [driblingului lui Maradona, numit] gambeta.