Fundamentată pe o impresionantă documentare și consultare de surse variate (grecești, latine, franceze, italiene, germane, olandeze, spaniole, portugheze, suedeze, ruse, arabe, turce, persane, ebraice, aramaice și chineze), Drumurile mătăsii este o reevaluare majoră a istoriei lumii, din Antichitate până în vremurile moderne.
Vreme de secole, faima și avuțiile erau de găsit înspre vest – în Lumea Nouă a
Americilor. Astăzi, Estul este cel care îi ademenește pe cei aflați în căutare de bogății și aventură. Din întinderile Asiei Centrale și până în depărtările Chinei și Indiei, o regiune care odinioară a ocupat avanscena lumii se ridică din nou pentru a domina comerțul, politica și cultura mondială. Reevaluând fundamental istoria lumii, Drumurile mătăsii lansează o magistrală explorare a forțelor
care au dus la ascensiunea și decăderea imperiilor, au determinat fluxul de idei
și bunuri, iar acum vestesc noii zori ai lumii afacerilor internaționale.
Alte titluri de
Smaranda Câmpeanu:
Războiul care a pus capăt păcii. Drumul spre 1914
, Trei , colecţia Istorie. Trei
Porțile Europei. O istorie a Ucrainei
, Trei , colecţia Istorie. Trei
Oamenii istoriei. Personalități și trecut
, Trei , colecţia Istorie. Trei
Războiul
, Trei
Aceste adevăruri
, Trei , colecţia Istorie. Trei
Perșii
, Trei , colecţia Istorie. Trei
Dincolo de Zid
, Trei , colecţia Istorie. Trei
Alte titluri de
Smaranda Nistor:
Călăul dragostei. Şi alte poveşti de psihoterapie
, Trei , colecţia Psihologie-Psihoterapie
Practica de personal (ediția a 4-a)
, CODECS
Cu fiecare zi mai aproape. O psihoterapie povestită de ambii participanţi
, Trei , colecţia Psihologie-Psihoterapie
Întâlnirea cu visele. Cum să-ţi înţelegi visele şi să le foloseşti pentru dezvoltarea personală
, Trei , colecţia Psihologie Practică
Cuvinte care vindecă. Ce poţi spune când nu ştii ce să spui
, Trei , colecţia Psihologie Practică
Iraţional în mod previzibil
, Publica
În cădere liberă. America, piaţa liberă şi prăbuşirea economiei mondiale
, Publica , colecţia Co-lecţia de economie
Cum stabilizăm o economie instabilă
, Publica , colecţia Co-lecţia de economie
Ierusalim. Biografia unui oraș
, Trei
De data asta e altfel. Opt secole de sminteală financiară
, Publica , colecţia Co-lecţia de economie
Economia binelui şi a răului. În căutarea sensului economic, de la Ghilgameș la Wall Street
, Publica , colecţia Co-lecţia de economie
Cum să te dezvolţi odată cu copiii tăi. 7 puncte de cotitură în viaţa unui părinte
, Trei , colecţia Psihologie Practică pentru Părinți
Curios? Descoperă ingredientul care-ţi lipseşte pentru o viaţă împlinită
, Trei , colecţia Psihologie Practică
Selecţie din opera unui maestru al terapiei şi al povestirii
, Trei
Cum să-ți îmblânzești rebelul interior. Ghid pentru transformarea comportamentului de autosabotare
, Trei , colecţia Psihologie Practică
Focus. Privește lumea altfel pentru a avea succes și influență
, Publica
Cu cărţile pe faţă
, Trei , colecţia Psihologia pentru toţi
Organizația reinventată - un ghid pentru crearea organizațiilor inspirate de stadiul următor al conștiinței umane
, Vellant , colecţia Cărţi însemnate
În competiție cu norocul
, Publica
Mindfulness şi leadership. Cum să-ţi resetezi mintea pentru excelenţă, fără să-ţi aglomerezi programul
, Trei , colecţia Psihologie Practică
Cum să nu greșești
, Publica
Regăsirea virginității. Noua autobiografie
, Publica
Foc și furie. În interiorul administrației Trump
, Vellant
Hotarele sufletului. Practica psihologiei lui Jung
, Trei
Povestea originilor. O istorie mare a tuturor lucrurilor
, Publica , colecţia Co-lecția de știință
Animalul povestitor
, Vellant , colecţia Versant
În 15 minute economist
, Trei
Degetul mare al violonistului
, Publica , colecţia Co-lecția de știință
Astrofizica pentru copii grăbiți
, Pandora M
Echipe de vis.Cum să lucrăm împreună fără să ne dezbinăm
, Publica
Forţa caracterului şi viaţa care dăinue
, Trei
Vizionar
, Publica
Bebelușul liniștit. Cea mai eficientă metodă de a-i oferi bebelușului un somn liniștit
, Paralela 45 , colecţia Biblioteca pentru părinți
Explicatorul de lucruri
, Publica
Ultraînvățarea
, Lifestyle
Noi alegem viitorul. Cum vom supraviețui crizei climatice
, Lifestyle
Noile drumuri ale mătăsii. Prezentul și viitorul lumii
, Trei , colecţia Istorie. Trei
How To. Cum să. Sfaturi științifice absurde pentru probleme obișnuite, din viața reală
, Publica
Explicându-i pe oameni. Ce ne poate învăța știința despre viață, dragoste și relații
, Trei
Orice viață arde. Cum explică termodinamica originea formelor de viață
, Publica , colecţia Co-lecția de știință
Exodul, revăzut
, Trei , colecţia Fiction Connection Memoir
Nudge: Ediția finală
, Publica
Vaccinul
, Publica
Arta de a vorbi convingător
, Litera , colecţia Introspectiv
Revoluția glucozei
, Publica
Rezervă
, Nemira , colecţia Orion
În zona cenușie
, Trei
Metoda Glucose Goddess
, Publica
Era capitalismului de supraveghere
, Publica
Despre viața bună și cum s-o trăim
, Litera , colecţia Introspectiv
Creierul bărbatului
, Litera , colecţia Introspectiv
Protocol terapeutic pentru tiroidita Hashimoto
, Paralela 45 , colecţia Cărți practice
Farmacologia alimentară a tiroiditei Hashimoto
, Paralela 45 , colecţia Cărți practice
Nudge
, Publica
What if? 2. Alte răspunsuri științifice serioase la întrebări ipotetice absurde
, Publica
Elon Musk
, Publica
Tot ce trebuie să știi despre vitamine, minerale, plante medicinale și multe altele
, Paralela 45
Codul puterii
, Lifestyle
Dilema inovatorului
, Publica
Lumea
, Trei , colecţia Istorie. Trei
Fără rușine
, Bookzone
Alte titluri de
Bogdan Perdivară:
Revolutionary Road
, Vellant , colecţia Literatură
Al Pacino. Autobiografia. În dialog cu Lawrence Grobel
, Victoria Books
Operele alese ale lui T.S. Spivet
, Vellant , colecţia Literatură
Omul fără chip. Incredibila ascensiune a lui Vladimir Putin
, Pandora M , colecţia Reality Shock
Fata dispărută
, Trei , colecţia Fiction Connection
Jack-din-Sticlă
, Trei , colecţia Science Fiction
Locuri întunecate
, Trei , colecţia Fiction Connection
Scandaloasa poveste a lui Frankie Landau-Banks
, Trei , colecţia Fiction Connection
Eroul Evurilor (Vol. 3)
, Trei , colecţia Fantasy. Trei
Încă o zi
, Trei , colecţia Fiction Connection
Teama de moarte
, Trei
Revolutionary Road
, Litera , colecţia Clasici Litera
Ucigaşul dragonului. Seria Evert Bäckström (Vol. 2)
, Trei , colecţia Fiction Connection
Fraţii Burgess
, Litera , colecţia Clasici Litera
Io contra Statele Unite ale Americii
, Litera , colecţia Clasici Litera
Saga favoritelor
, Trei
Vremea plecării
, Trei , colecţia Fiction Connection
După faptă și răsplată
, Trei , colecţia Fiction Connection
Jocul supraviețuirii
, Trei , colecţia Fiction Connection
Cartea lucrurilor noi și ciudate
, Litera , colecţia Buzz Books
Zen și arta reparării motocicletei
, Polirom , colecţia Top 10+
Obiecte ascuţite
, Trei , colecţia Fiction Connection
Liliacul (Vol. 1)
, Trei , colecţia Fiction Connection Crime
Ludovic al II-lea al Bavariei sau Regele nebun
, Trei , colecţia Istorie. Trei
Sânge pe zăpadă. Seria Olav Johansen (Vol.1)
, Trei , colecţia Fiction Connection Crime
Soare în miez de noapte. Seria Olav Johansen (Vol.2)
, Trei , colecţia Fiction Connection Crime
Cărăbușii (Vol. 2)
, Trei , colecţia Fiction Connection Crime
Winston Duru'
, Litera , colecţia Carte pentru toți
Nouă prinți din Amber (Vol.1)
, Paladin , colecţia Paladin | Fantasy
Acolo unde cântă racii (ediție tie-in)
, Pandora M , colecţia Anansi Contemporan
Revolutionary Road
, Litera , colecţia Carte pentru toți
Mâna lui Oberon (Vol.2)
, Paladin , colecţia Paladin | Fantasy
Io contra Statele Unite ale Americii (Carte pentru toți)
, Litera , colecţia Carte pentru toți
Anihilare (Vol. 1)
, Nemira , colecţia Armada
Pământ american
, Litera , colecţia Buzz Books
Prieten imaginar
, Trei
Vânătorii de capete
, Trei , colecţia Fiction Connection Crime
Apeirogon
, Litera , colecţia Clasici Litera
Autoritate (Vol. 2)
, Nemira , colecţia Armada
Dash, Lily şi Cartea Provocărilor
, Trei
Steaua diavolului (Vol. 5)
, Trei , colecţia Fiction Connection Crime
Acceptare (Vol. 3)
, Nemira , colecţia Armada
Cernobîl. Istoria unei catastrofe nucleare
, Trei , colecţia Istorie. Trei
Transatlantic
, Litera , colecţia Clasici Litera
Atuurile osândei (Vol. 3)
, Paladin , colecţia Paladin | Fantasy
Animal
, Litera , colecţia Buzz Books
Goana nebună a lumii
, Litera
12 zile cu Dash și Lily
, Trei
Încredere
, Litera , colecţia Clasici Litera
Epoca viciului
, Litera
Viața ca un râu
, Litera , colecţia Folio
Ținutul mlaștinilor
, Litera , colecţia Folio
Un alt Eden
, Litera , colecţia Folio
Cioburile
, Polirom , colecţia Biblioteca Polirom
Pravila borfașului
, Humanitas Fiction , colecţia Raftul Denisei
Case dezmățate
, Polirom , colecţia Biblioteca Polirom
James
, Litera , colecţia Folio
Singurii indieni buni
, Litera , colecţia Buzz Books
Ți-a plăcut produsul?
Votează și spune tuturor părerea ta aici INTRĂ ÎN CONTpentru a vota