Specialist în istorie modernă și istorie economică, Niall Ferguson face aici istoria Primului Război Mondial, încercând să-i determine cauzele și să-i explice întreaga desfășurare și consecințele pe care le-a avut. De la factorii care au provocat prăbușirea ordinii europene în 1914 la panorama războiului și chiar la evoluția pe care acesta ar fi putut-o avea dacă, de exemplu, Marea Britanie sau SUA nu ar fi intrat în război, Ferguson face o analiză detaliată pe parcursul căreia demontează mitul inevitabilității Primului Război Mondial. Critică atât politica Germaniei, cât și pe cea a Marii Britanii din epocă și ilustrează impactul funest al celei din urmă asupra istoriei europene ulterioare, punând într-o nouă lumină problema datoriilor de război.
Alte titluri de
Niall Ferguson:
Marele Declin. Cum decad instituțiile și mor economiile
, Polirom , colecţia Historia
Ascensiunea banilor. O istorie financiară a lumii
, Polirom , colecţia Historia
Imperiul
, Polirom , colecţia Historia
Piața și turnul. Reţele, ierarhii şi lupta pentru
, Polirom , colecţia Historia
Civilizaţia. Vestul şi Restul
, Polirom , colecţia Historia
Colosul. Ascensiunea și decăderea imperiului american
, Polirom , colecţia Historia
Apocalipsa. Mari dezastre din trecut și cîteva lecții pentru viitor
, Polirom
Războiul lumii
, Polirom , colecţia Historia
Ce s-ar fi întâmplat dacă...?
, Polirom
Alte titluri de
Ioana Aneci:
Fotograful creator
, Polirom , colecţia Colecția de artă
Cartea pernei. Confesiunile unei doamne de onoare de la curtea imperiala japoneza
, Polirom , colecţia Eseuri şi confesiuni
Călătorii prin Europa
, Polirom , colecţia Hexagon
Drumul către libertate
, Polirom
O nouă istorie a serviciilor secrete sovietice
, Polirom , colecţia Historia
1927. O vară care a schimbat lumea
, Polirom , colecţia Historia
Despre adevăr
, Polirom
Despre libertate
, Polirom
Suntem de neoprit (Vol. 1)
, Polirom , colecţia Junior Istorie
Shakespeare
, Polirom
Cât mai este timp. O refugiată nord-coreeană își caută libertatea în America
, Polirom
De ce nu este dreaptă lumea (Vol. 2)
, Polirom , colecţia Junior Istorie
Scurtă călătorie prin corpul uman
, Polirom , colecţia Polirom Junior
Inima gânditoare
, Polirom
Nexus
, Polirom , colecţia Historia
Cum au devenit dușmanii prieteni (Vol. 3)
, Polirom , colecţia Polirom Junior
Ți-a plăcut produsul?
Votează și spune tuturor părerea ta aici INTRĂ ÎN CONTpentru a vota