Cu temele pe care le pune în dezbatere, Vasile Dem. Zamfirescu se aşază în inima filosofiei culturii, una dintre disciplinele cele mai actuale şi mai atrăgătoare din sânul filosofiei. În particular este vorba de două teme care au fost subiacente oricărei filosofii adevărate, dar pe care numai filosofia culturii a ştiut să le pună limpede în lumină: deosebirea dintre suflet şi spirit, întâi, apoi tensiunea dintre natură şi cultură în om şi în obiectivările lui.Goethe şi Hegel au pregătit terenul pentru amândouă problemele, filosofia de după ei a venit să le dea, direct sau indirect, un relief deosebit – mai ales tensiunii dintre natură şi cultură – iar prima jumătate a veacului, catastrofală cum a fost sub raport istoric, rămâne să fie menţionată de istoria viitoare a culturii europene tocmai, poate, pentru limpezirea şi punerea pe prim plan a acestor două mari teme. Este suficient să ne gândim la ceea ce se admite de obicei a fi contribuţia veacului XX, în materie de noi idei călăuzitoare ale umanităţii, anume la descoperirea şi în orice caz valorificarea inconştientului, pe de o parte, la extraordinara reabilitare a simbolului şi simbolismelor, de alta, spre a înţelege dintr-o dată că ideile noi nu ar fi fost cu putinţă fără filosofia culturii, respectiv fără tematica suflet-spirit, natură-cultură. Constantin NOICA
Alte titluri de
Vasile Dem. Zamfirescu:
Freud şi psihanaliza (Vol. 4)
, Trei , colecţia Psihologie
Opere Esenţiale, vol. 8 – Nevroza la copil: "Micul Hans" şi "Omul cu lupi"
, Trei , colecţia Biblioteca de psihanaliză
Psihopatologia vieţii cotidiene
, Trei , colecţia Psihologia pentru toţi
Tehnica psihanalizei. Opere Esenţiale (Vol.11)
, Trei , colecţia Opere esențiale
Opere Esenţiale, vol. 10 – Eseuri de psihanaliză aplicată
, Trei , colecţia Biblioteca de psihanaliză
Opere Esenţiale, vol. 4 – Cuvântul de spirit şi raportul său cu inconştientul
, Trei , colecţia Biblioteca de psihanaliză
Opere Esenţiale, vol. 9 – Studii despre societate şi religie
, Trei , colecţia Biblioteca de psihanaliză
Nevroză balcanică
, Trei , colecţia Serie de Autor
Între logica inimii şi logica minţii
, Trei
În căutarea sinelui
, Trei
Introducere în psihanaliza freudiană şi postfreudiană
, Trei
Când ușile se deschid. Primele întâlniri psihanalitice
, Trei , colecţia Psihologie-Psihoterapie
Filosofia inconștientului. ediția a-IV-a
, Trei
Nevroză, psihoză, perversiune. Opere Esenţiale (Vol. 7)
, Trei , colecţia Biblioteca de psihanaliză
Eseuri de psihanaliză aplicată. Opere Esenţiale (Vol.10)
, Trei , colecţia Opere esențiale
Psihologia inconştientului. Opere Esenţiale (Vol.3)
, Trei , colecţia Opere esențiale
Nevroză balcanică
, Trei , colecţia Serie de Autor
Jurnal de psihanalist
, Trei
Ți-a plăcut produsul?
Votează și spune tuturor părerea ta aici INTRĂ ÎN CONTpentru a vota