Cerneala savanţilor. Reflecţii despre filosofie în Africa

Pentru teologul Raymon Panikkar a propus conceptul de „hermeneutică diatopică”: este un cadru necesar pentru „depăşirea distanţei [...] dintre două sau mai multe culturi care au dezvoltat independent, în spaţii diferite, metode de filosofare şi modiri de a atinge inteligibilitatea”. Termenul conferea demnitate „damnaţilor pămîntului” dintr-o viziune anterioară, însă ierarhia dintre culturi a rămas implicită în contextul istoric al triumfului occidental, în urma căderii Cortinei de Fier. În 1995, în contextul mişcărilor sociale ce propulsau America Latină într-o direcţie istorică divergentă, teoreticianul argentinian Walter Mignolo a propus termenul de „hermeneutică pluritopică”: un cadru necesar pentru gesturi intelectuale de sine-stătătoare într-o convergenţă a liberărilor.
Una dintre datoriile filosofiei în secolul al XXI-lea o reprezintă eliberarea gîndirii critice de eurocentrism şi poziţionarea într-o lume în care speranţele se leagă de insurecţia gîndirilor subjugate. În prelungirea dominaţiei militare, economice şi politice de lungă durată, eurocentrismul cultural continuă să proiecteze universalismul occidental asupra tuturor spaţiilor lumii şi cîmpurilor cunoaşterii, împiedicînd sistematic afirmarea diferenţei şi comparaţia directă între periferii ale modernităţii. În istoria culturală a tranziţiei postcomuniste, „România” s-a raportat epistemic în mod pozitiv doar la Europa şi Occident, mai puţin sau deloc la alte periferii din regiunea sa, America Latină, Africa, Asia ori Sudul Global.