Ficţiunea politicului. Heidegger, arta şi politica

Spre deosebire de „totalitarismul” de tip sovietic, naţional-socialismul rămâne în foarte mare măsură recalcitrant la mijloacele analizei politice şi ideologice. El rămâne în adâncurile lui de-a dreptul „inexplicabil” şi nu conteneşte, astfel, să bântuie conştiinţa modernă ca un soi de „posibil” veşnic în potenţă, deopotrivă retras şi iminent, în societăţile noastre. Fiindcă naţional-socialismul nu s-a înfăţişat niciun moment ca o politică determinată – chiar dacă „ideologia” lui, aceasta da, era aşa pe deplin –, ci ca adevărul politicului. Prin chiar asta el a expus în plină lumină, şi la fel de iute a întunecat-o, esenţa ne-politică a politicului, pe care nicio „politologie”, şi nici măcar o filozofie politică, nu este în măsură să o atingă. (...)

Heidegger, prin faptul că proiectul său pe parcursul anilor ’30 este în mod explicit „depăşirea” esteticii, oferă un acces privilegiat, şi poate că singurul acces posibil, la esenţa politicului pe care o maschează şi o dezvăluie totodată naţional-socialismul.