Nunta

Nunta reunește patru eseuri scrise de Albert Camus între 1936 și 1938. Ideile care stau la baza volumului și care, de altfel, alimentează întreaga sa operă sînt singurătatea, absurdul existenței umane, descoperirea, și nu doar căutarea deznădăjduită a fericirii, peste care se suprapun, în filigran, sursele bucuriei sale, soarele și marea, și revolta neobosită de a elibera omul de constrîngerile pe care și le-a impus și de barierele morale care-l sufocă. Spre deosebire de Jean-Paul Sartre, veșnicul său rival, care-și „detestă copilăria și tot ce mai supraviețuiește din ea”, pentru Camus căutarea indispensabilă a fericirii impune o întoarcere la origini. Căci omul poate fi fericit doar asumîndu-și rădăcinile și-și poate găsi sensul existenței numai revoltîndu-se împotriva absurdului lumii. Volumul Nunta, cu cele patru călătorii inițiatice: „Nuntă la Tipasa”, „Vîntul din Djemila”, „Vara la Alger” și „Deșertul”, reprezintă punctul de plecare a filosofiei lui Camus.