În legătură cu postarea pe net, da, se confirmă, e-a mea. Rog, numai, seriozitate, căci primesc tot felul de aprecieri prost-crescute; e vorba de-o intimitate, pentru cine e interesat, vreau să-mi valorific virginitatea în procedură de licitație deschisă sau cum i se spune. Vârsta și datele biometrice sunt trecute-n anunț, nu mai insist acum pe treburile astea, dar ce vă rog e seriozitate, pentru că sunt sătulă de miștocăreli, am și-așa destule mizerii. S-au activat o grămadă de nesimțiți și libidinoși. Din partea mea, pot să spună orice, c-aș fi numai pe interes, ipocrită, nu știu, de moravuri stricate și cu strungăreață, ca alea, sau proastă venală... dacă venală nu înseamnă vreo boală. Toți, fiecare: cum, dragă, la o vârstă așa, să scoți la vânzare un lucru intact absolut..., cum să spun? E-n țiplă, cum l-ai păstrat?! Uite, pentru că se întâmplă! Toată lumea vinde câte ceva. Știu că nu sună bine, dar asta e. Ce-am avut pân-acum n-a fost decât un șir de rateuri tâmpite, ghinion după alt ghinion, de parcă au fost numai zile de marți în toți anii ăștia.
Descoperă mai multe cărți scrise de Mircea Daneliuc
Dacă ți-a plăcut cartea
Spărgătorul de greață. Monologuri, scrisă de
Mircea Daneliuc, cu siguranță vei aprecia și celelalte titluri semnate de același autor
Ți-a plăcut produsul?
Votează și spune tuturor părerea ta aici INTRĂ ÎN CONTpentru a vota