Convertirea religioasă

Marele merit al acestei lucrări colective este acela de a considera convertirea religioasă, înainte de toate, ca un fenomen religios și nu așa cum este văzută cel mai adesea ca fenomen politic, economic, social ori neurologic. Cu alte cuvinte, convertirea și întreg contextul în care ea se produce pot fi considerate mai degrabă ca un semn divin și nu ca o formă de tulburare mentală.  Cele mai multe studii se referă la convertirea scriitorilor și se concentrează, deci, asupra textelor literare care sunt supuse unor exegeze atente și riguroase. Se produce astfel, progresiv, apropierea de fenomenul convertirii, pe care nu-l atingi decât pentru a te rătăci cu totul în meandrele sale, într-atât sunt de variate tipurile umane și taina cailor divine. În toate cazurile, convertirea apare ca o lucrare trudnică, niciodată sfârșită, în ciuda tunetelor de pe drumul Damascului. Este lecția cea mai clară pe care ne-o dau atât poeții și scriitorii moderni, cât și înaintașii lor din evul mediu sau de la începuturile creștinismului.

Necesitatea acestei îndelungi lupte spirituale se explică simplu, prin faptul esențial că, în general, convertirea (că, de altfel, întragă viață creștină) stă sub semnul tensiunii între Deja și Nu încă: mântuirea este deja primită și cu toate acestea, mai este încă ceva de cucerit; suntem deja înviați și, cu toate acestea, trebuie să devenim mai vii pe zi ce trece. De aici sentimentul de comedie pe care îl resimt adesea sfinții sau convertiții  în primele momente de fervoare: ei joacă cât pot de bine (și cel mai des joacă prost) rolul de creștini; dar adevăratul personaj este Hristos care sălășluiește în noi, și care este adevărul faptelor noastre. La urma urmelor, trebuie să tragem concluzia că este imposibil să stabilim o adevărată psihologie a convertirii din moment ce, dintre cele două acte care intervin în această operație, cel mai important, cel al lui Dumnezeu, se sustrage cunoștinței. Putem elabora o întragă fenomenologie a păcatului și a convertirii: „Restul e mister necunoscut mulțimii”, cum spunea Musset…