Eseurile, comentariile și concluziile prezentate în această carte examinează concepția despre iudaism a unor importante personalități ale secolului al XX-lea.
Iudaismul este una dintre cele mai străvechi religii ale omenirii şi cea mai veche religie monoteistă. A stat la baza altor două mari religii, creştinismul şi islamismul. A avut, de asemenea, şi o remarcabilă continuitate istorică pe parcursul a peste 3000 de ani. Bineînţeles, iudaismul desemnează religia, (numită şi mozaică), filozofia şi chiar stilul tradiţional de viaţă al poporului evreu, unul dintre puţinele popoare antice care şi-au păstrat neştirbită identitatea etnică. În contextul lipsei, timp îndelungat, până la apariţia Israelului modern, a unui teritoriu statal, liantul care a menţinut vie identitatea evreiască, dar şi limba ebraică, a fost tocmai învăţătura religioasă.
Prin colecţia Iudaica şi alte cărţi care intră în sfera generală a iudaismului, Editura Hasefer îşi propune să aducă la îndemâna cititorilor români inestimabilul tezaur de gândire şi filozofie al învăţaţilor evrei din diverse epoci, de la texte antice până la autori contemporani.
Alte titluri de
Moshe Idel:
Evreii lui Saturn. Despre sabatul vrăjitoarelor şi sabatianism
, Polirom , colecţia Plural
Mircea Eliade. De la magie la mit
, Polirom , colecţia Plural
Profetul şi oglinda fermecată. Despre imaginaţie şi profeţie în Călăuza rătăciţilor de Moise Mainonide
, Polirom , colecţia Plural
Experiența mistică la Abraham Abulafia
, Polirom , colecţia Plural
Principiul feminin în Cabala
, Polirom , colecţia Plural
Ți-a plăcut produsul?
Votează și spune tuturor părerea ta aici INTRĂ ÎN CONTpentru a vota