„Aș fi vrut ca oamenii să nu înțeleagă
să nu râdă de mine cum o fac totdeauna
și în loc de salut eu să nu le văd decât
arătătorul întins disprețuitor
toți sunt atât de mici și atât de mulți
eu – unul
gândurile-mi la ei
mă năpădesc copleșitor
sentimentele mi se încâlcesc
ei sunt atât de mulți
eu – unul
când vesel
când trist
ochii mei văd atâția
nervi sângerii încordați
ating lucrurile le ascult taina
le simt respirația pe care
fiece obiect o are
eu – unul
aș fi vrut ca oamenii să nu înțeleagă
să nu râdă de mine
să nu spună că aș fi un sfinx
să fiu atât de simplu ca și ei
cei atât de mulți
pe când
eu sunt unul.”
1914, Kiev
Ți-a plăcut produsul?
Votează și spune tuturor părerea ta aici INTRĂ ÎN CONTpentru a vota