Omul care și-a confundat jobul cu viața

Vi s-a întâmplat vreodată să vă simțiți la serviciu paralizați de sentimente deosebit de puternice? Reacționați exagerat la critici? În relația cu colegii sau cu șeful, vă comportați uneori ca un copil și nu ca un adult? Sunteți o persoană muncitoare și încununată de succese și, cu toate acestea, în ciuda evidențelor, vă îndoiți de propriile competențe?

Astfel de situații ne întunecă deseori bucuria de a reuși, sunt piedici în calea progresului în carieră și subminează dezvoltarea. Fără să ne dăm seama, explică Naomi Shragai, în fiecare zi de lucru repunem scenă la serviciu conflictele, dinamicile și relațiile din trecut, aducând în prezentul profesional  trecutul personal, tiparele pe care le-am învățat în familiile în care am crescut.

Autoarea aduce în discuție diferite dificultăți ce apar în relațiile profesionale – de la sindromul impostorului și frica de conflict la perfecționism și anxietate – pe care le ilustrează cu un bogat material clinic, reușind să transforme modul în care ne înțelegem pe noi înșine și viața noastră profesională.

Locul de muncă este un creuzet psihologic cu o paletă largă de emoții ascunse, gata să se manifeste, pentru că fiecare vine la serviciu cu propria-i viață interioară. Cum toată lumea se comportă, într-o mai mică sau mai mare măsură, conform cu ceea ce a trăit în familie în prima parte a vieții, nu este de mirare că relațiile sunt încărcate cu tot felul de implicații, și că emoțiile se intensifică.

Dacă mai adăugăm aici și stresul indus de competiție, nesiguranța din diversele culturi organizaționale și surmenajul de la locul de muncă, e lucru de mirare că totuși se poate munci eficient și că există afaceri de succes, în ciuda acestor comportamente și tipuri de gândire dominate de irațional.

Spre sfârșitul adolescenței David a descoperit că, dacă îi ajută pe ceilalți să se simtă bine în pielea lor, poate scăpa de izolarea și de respingerea prin care trecuse atâta timp. A venit cu aceste strategii și în viața profesională, folosindu-le ca pe o protecție față de riscul de respingere, care în imaginația lui se putea ivi oricând.

Astfel, în timp ce a evoluat la serviciu făcându-i pe ceilalți să se simtă bine, el își îngropa, inconștient, tot mai adânc sentimentele traumatice din trecut. Dar după promovare, conflictul lui interior s-a intensificat. I-am explicat că în timp ce o parte a sa recunoștea că își subminează abilitățile de lider, cealaltă parte se temea să renunțe la strategia care l-a ajutat să aibă reușite și care l-a protejat de emoțiile copleșitoare din copilărie.