Omer-pașa Latas

Ivo Andrić (1892-1975), laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1961, este unul dintre cei mai cunoscuţi şi mai traduşi autori de limbă sîrbo-croată.

Născut în Bosnia (în perioada în care era administrată de Imperiul Austro-Ungar), îşi petrece copilăria la Vişegrad, oraşul despre care va scrie în cel mai celebru roman al său, E un pod pe Drina... 

În timpul studiilor universitare de la Viena face parte din mişcarea revoluţionară Tânăra Bosnie, care milita pentru unirea cu Serbia, şi e un apropiat al cercurilor naţionaliste sârbe, ceea ce duce la arestarea lui după asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand la 28 iunie 1914.

Diplomat al tânărului regat iugoslav, refuză să se refugieze în Elveţia după ce germanii bombardează Belgradul; întors în capitală, se ascunde în apartamentul unui prieten până la sfârşitul războiului. Aici va scrie cele două volume care-i vor aduce renumele, alcătuind un adevărat opus magnum balkanicus: Cronică din Travnik (1945) şi E un pod pe Drina... (1945). Se vor adăuga alte romane şi volume de povestiri, precum Povestea cu elefantul vizirului (1948), Curtea blestemată (1954), Omer paşa Latas (postum, 1977).

În discursul de recepţie la Academia Suedeză, Andrić va face elogiul literaturii iugoslave, venind dintr-o „ţară mică între două lumi”, şi al prozei istorice, menită să dea adevărata imagine a condiţiei umane.

În tulburii ani ai sfîrşitului de secol XX şi ai începutului celui următor, figura lui Ivo Andrić va fi ea însăşi un simbol al istoriei nemiloase: acuzat de intelectualii musulmani din Bosnia de a fi falsificat în romanele sale perioada stăpânirii otomane, va fi „recuperat” de naţionaliştii sârbi în forma butaforică a unui Andrićgrad, ridicat în mijlocul Vişegradului pentru o ecranizare, semnată E. Kusturica, a romanului E un pod pe Drina...