Jurnalul Andrei de Pui în vremea pandemie

Jurnalul Andrei de Pui în vremea pandemiei surprinde starea Andrei Dincă, o fetiță în vârstă de 11 ani, care continuă seria povestirilor personajului Andra de Pui din prima să carte de poveșți, stare ce ne-o destăinuie în jurnalul sau din „perioada de stat în casă”, așa cum denumește micuța povestitoare perioada de izolare.

A început să scrie în acest jurnal în momentul în care viață să s-a schimbat atât de mult, chiar dacă este copil, stresul carantinei a cuprins-o și i-a afectat atât somnul, cât și apetitul. Își dorea din suflet prietenii înapoi, activitățile sale, plimbările în parc și tot ceea ce până atunci i se păreau lucruri normale. Dar are puterea și maturitatea să vadă și lucrurile bune pe care această îngrădire le-a adus. Astfel, și-a îmbunătățit scrisul și cititul, a continuat să scrie poezii și s-a bucurat de timp mai mult cu părințîi săi. A învățat anumite cuvinte și expresii din evenimentele dificile prin care trece, fără precedent. Lipsa celor dragi, mai ales de sărbători, creează un moment emoționant pe care îl descrie și care lasă urme. Astfel, această stare va trece, dar bunicii nu și-i mai poate vizită, pentru că s-au mutat la cer, așa cum descrie autoarea dispariția lor.

Jurnalul Andrei este un mod de a-și destăinui sentimentele și visele, urmărește o ordine cronologică, transpune realitatea în fantastic prin intermediul personajului Andra de Pui, descrie problemele cu care se confruntă fiecare membru al familiei în acest tablou static, în care îți sunt îngrădite toate acele activități care ți se păreau banale, dar fără de care viață este diferită și greu de suportat. Cel mai greu de suportat este lipsa spațiului, a naturii și, nu în ultimul rând, socializarea.

Mesajul Andrei Dincă este acela că în orice situație dificilă există și o parte bună, te poți adapta cu greu, dar o poți face. Este o situație nouă care afectează individul, familia și întreagă societate ce paralizează normalitatea până atunci știută și creează noi comportamente, activități. Speranța că își va urmă visul „să zboare printre nori” pentru a ajunge la cei dragi îi atenuează sentimentul de izolare.