John Fitzgerald Kennedy

John Fitzgerald Kennedy a reprezentat un mit, dar și un exemplu pentru generația postbelică. Mulți americani, dar și europeni îl adorau pe acest tânăr cu părul mare, frumos, aristocrat, puternic, curajos, realist, plin de energie, în stare să își respecte angajamentele și cuvântul dat. Avea patruzeci și trei de ani când a intrat în funcție, dar amintea de entuziasmul unui tânăr de douăzeci. A fost cel mai tânăr președinte american din istorie, primul născut în secolul XX, primul catolic, primul atât de aproape de europeni.

Când a fost asasinat la Dallas, Texas, pe 22 noiembrie 1963, în circumstanțe nici până astăzi pe deplin elucidate, la doar patruzeci și șase de ani, lumea a plâns – de furie, de dragoste, de frustrare. Kennedy a murit fără să apuce să vadă îndeplinite iluziile create chiar de el însuși. Focurile de armă trase de Oswald au ucis vise ale americanilor, dat fiind că revoluția pentru drepturile civile ajunsese la apogeu. Nu numai America a descoperit lacrimile, au fost mulți cei care l-au regretat pe Kennedy. Acest idealist ciudat iși pusese în gând să schimbe viața, istoria, lumea.

Prin moartea lui, cum avea să spună istoricul Arthur M. Schlesinger, „am pierdut ceva vital, adică viziunea unei Americi ca republica umană, rațională, democrată, care colaborează cu celelalte state și instituții internaționale pentru a promova democrația, drepturile omului, pacea“.

Cele 80 de fotografii alb-negru care însoțesc textul documentează în imagini sugestive epoca și viața celui devenit mitul tuturor noilor generații – JFK.