Într-o zi nu ne vom mai recunoaște

„Revizitarea (de... 175 de minute, într-un Ipotești mizilizat) a mitului eminescian, chiar în deschidere, anunță miza cărții. Biografism abundent, direct, dar mai ales indirect, prin voci și personaje (un soi de «biografii comune», însă deloc anoste, gen Monciu-Sudinski). Narativitate până la limita evacuării lirismului, reușind, cu toate acestea, nu doar să-l păstreze, ci să-l și amplifice in extremis. Câteva ancorări, pentru contrast, în generaționismul literar. Destul pentru Alexandru Potcoavă ca să surprindă spiritul vremurilor noastre postistorice și postculturale — și apoetice — și să stoarcă din cotidianitatea (Alltäglichkeit) maladivă ce ne amenință cu aglutinarea, cu entropia impersonalului și, finalmente, cu uitarea (de unde titlul precis, aproape tehnic: Într-o zi nu ne vom mai recunoaște) o ultimă nostalgie, în sensul vechi, ontologic și intens poetic, acela de durere la amintirea casei, căminului, intimității, identității rătăcite. Nostalgie insuportabilă în sine, «îndulcită» prin autoironie și dispoziție convivială, prin râsu’-plânsu’ și haz-de-necaz. Dar care trasează liniile de forță ale unei poezii mult mai puternice, prin tragismul ei subiacent, decât poate părea la o primă vedere.”

„Nu mă interesează prea tare (fiindcă încerc să ocolesc prejudecățile acelora care trebuie să bage totul în sertărașele potrivite) dacă Alexandru Potcoavă scrie poezie narativă sau un soi de proze scurte versificate, cu tușe poetice calde și pregnante, câtă vreme îl simt în textul său atât de vioi, de curios și de acut în observație și limbaj. Potcoavă e în vervă și arată o mare poftă de a povesti, împrumutând voci, croind istorii infuzate de poezie care se dezvoltă firesc, fără artificii, fără sclipici, fără incoerențe stilistice, dar cu o jubilație pe care o-ntâlnești doar la autorii cu adevărat îndrăgostiți de scris. Într-o zi nu ne vom mai recunoaște e-o carte pe care o citești pe nerăsuflate, și vine la un deceniu și jumătate după volumul de poezie foarte promițător cu care debuta, la numai 21 de ani. Era și timpul.”