„Plămadă argheziană (dată pe faţă: «grădinița de copii unde tare m-am simțit singur și pieziș»), doar că arsă (în cuptorul lui Ion Caraion? al lui Ion D. Sîrbu?! — apropiere făcută, în cazul ultimului, și de Marin Mincu) la temperaturi care-o preschimbă în ceramică de Cucuteni, ale cărei ozoare sunt săpate cu acizii tari ai sarcasmului (pînă la Dumnezeu!) — ceramică uneori «întreagă» (rotundele sale poeme epice), alteori făcută «cioburi» (a se vedea poemele scurte din secţiunea Lumea unghie) numai bune să-ți razi «bubele» ca un Iov atins în carnea sa proliferînd blesteme —, poezia craioveanului Nicolae Coande are consistenţa unor pînze de Pavel Filonov, tot atîtea tablouri populate («Legiune!») pînă la refuz colcăind de viaţă, dar și o musculatură individuală lucrată nu atît în sala de forță, cît în galeriile subterane ale vreunei mine de cărbuni sau plumb, dacă nu cumva în lagărele de muncă.
Mai mult ca oricînd, «efectul Coande» te izbește în Memoria unui mort este memoria mea, prezentul volum prin care promisiunea unui «poem mortal» de cîndva se-ntoarce în certitudine: «Este!»”
Emilian Galaicu-Păun
„Nicolae Coande e un poet versatil, capabil să schimbe registrul nu numai de la un volum la altul, dar și în interiorul aceluiași grupaj poetic. Memoria unui mort este memoria mea aliniază texte cînd concentrate, cînd vorbărețe, însă niciodată lipsite de mesaj masiv și de precizie. Pendulînd între pulchritudo vaga, cu referențialitate debordantă, și pulchritudo adherens, poetizare a universului poeziei, poetul mixează imagini energice, simboluri și voci cu o atitudine sceptică. Un vibrato al contestării ce agită caruselul realității în ebuliție. Ascuțișul minţii retează orice alunecare în autocompătimiri sau în grandori. Superlativele sunt topite în eficiența lucidității care cere mereu socoteală.”
Felix Nicolau
Alte titluri de
Nicolae Coande:
Celălalt capăt
, Curtea Veche , colecţia Interviuri
Nu m-au lăsat să conduc lumea
, Casa de editură Max Blecher , colecţia Plantații
Dumnezeu poet şi protector al lumii
, Tracus Arte
Mansarda Europa
, Paralela 45 , colecţia Odiseu
Nu sînt eu bestia
, Casa de editură Max Blecher , colecţia Plantații
33 de cîntece pentru Didgeridoo
, Tracus Arte
Noul interzis
, Casa de editură Max Blecher , colecţia Washoe
Ți-a plăcut produsul?
Votează și spune tuturor părerea ta aici INTRĂ ÎN CONTpentru a vota