„Dincolo de mitul jertfei pe care îl impune arta, poezia lui Herbert dezvăluie revolta împotriva transformării în ruine a valorilor sau a trecerii lor în uitare. Cu precădere, ciclul Domnul Cogitose constituie într-o convingătoare demonstraţie poetică a necesităţii imperativelor morale. Fără memoria semnificaţiilor etice, gesturile şi faptele culturale devin simple elemente decorative. Realitatea capătă sens şi încărcătură emoţională atunci când este trecută prin filtre raţional-morale. Sistemele totalitare, aşa cum rezultă din mai multe versuri, au lovit tocmai în aceste categorii fundamentale ale fiinţei umane.
Herbert este un poet al compătimirii şi al înţelegerii suferinţei umane individuale, şi nu adept al sacrificării individului în numele unor deziderate istorice şi ideologice.
Din această conştiinţă lirică decurge practicarea unei poezii esenţializate, moderne, lipsite de ornamentaţie inutilă, cu un mesaj subtil şi polisemantic, încărcat de idei.”
Constantin Geambașu
Alte titluri de
Constantin Geambaşu:
Podul de catifea
, Art , colecţia Malul albastru
Secolul meu
, Humanitas , colecţia Memorii | Jurnale
Solaris
, Paladin , colecţia Paladin | SCI-FI Masters
Prezenţa mitului
, Curtea Veche
Dicţionar polon-român
, Polirom , colecţia Lexis
Dimineața pe pământ
, Charmides
În mâinile Domnului
, Humanitas , colecţia Memorii | Jurnale
Vremea nedespărțirii
, Ratio et Revelatio
Autoportretul unui îndărătnic. Convorbiri cu Aleksander Fiut
, Ratio et Revelatio
Istoria Literaturii Polone
, Ratio et Revelatio , colecţia Academica
Gândirea captivă
, Humanitas , colecţia 12 cărți despre lumea în care trăim
Leagănul cîntului. Antologie de versuri
, Ratio et Revelatio
Călătoria oamenilor cărţii (Top10+)
, Polirom , colecţia Top 10+
Versiunea întâmplărilor
, Tracus Arte
O cameră mai mare decât pâinea
, Tracus Arte
Călătoria oamenilor cărţii
, Polirom , colecţia Biblioteca Polirom
Valea nimicniciei
, Humanitas
Istoria Poloniei din cele mai vechi timpuri până astăzi
, Cetatea de Scaun
Cînd Dumnezeu e șovăielnic. Antologie de versuri
, Ratio et Revelatio , colecţia Biblioteca R&R
Vremea neîmplinirilor
, Casa Cărţii de Ştiinţă
Glasuri
, Ratio et Revelatio
Dicționar grec–român | E (Vol. 4)
, Nemira
Kontra
, Casa Cărţii de Ştiinţă , colecţia Literatură europeană contemporană
Pandemia și alte dezastre. Însemnări martie-iulie 2020
, Casa Cărţii de Ştiinţă
Revoltă și acceptare
, Cetatea de Scaun
Acel ceva
, Tracus Arte
Flori negre
, Eikon
Balade şi romanţe
, Eikon
Când Dumnezeu e șovăielnic
, Tracus Arte
Întâlniri
, Tracus Arte
Pe pământ și în cer
, Tracus Arte
Democrația periferiei
, Cetatea de Scaun
Literatura polonă
, Tracus Arte
Răpirea Europei
, Tracus Arte
Polonia și Rusia
, Tracus Arte
Cariera lui Nikodem Dyzma
, Cetatea de Scaun , colecţia Literatură
Conferințe mici pe teme mari
, Ratio et Revelatio
Frumoasa doamnă Seiderman
, Trei , colecţia Anansi Clasic
Ți-a plăcut produsul?
Votează și spune tuturor părerea ta aici INTRĂ ÎN CONTpentru a vota