Opere IV. Cum e. Mercier şi Camier

"Straniul roman Cum e constituie una dintre cele mai puternice dovezi pentru capacitatea lui Beckett de a inova fictiunea, de a desfiinta orice reguli si conventii ale prozei, impingindu-si cititorii dincolo de limite. Limite ale timpului, ale spatiului, ale imaginatiei, ale gramaticii, ale topicii, ale (non)sensului...
Ceea ce socheaza in primul rind este felul in care cuvintele se prind unele de altele, alcatuind un asa-zis limbaj care face din acest roman poate cea mai dificila opera beckettiana, culme a conciziei si a incifrarii metaforice. Beckett scrie aici intr-o limba nemaiauzita, nemaivorbita (...)"

"Confuzia nu este inventia mea. Nu putem asculta mai mult de cinci minute o conversatie fara sa devenim constienti de confuzie. Exista peste tot in jurul nostru si singura noastra sansa acum este s-o acceptam. Singura sansa la reinnoire este sa des-chidem ochii si sa vedem haosul. Nu e un haos pe care sa-l poti intelege.”

"Beckett a devenit, de fapt, mut, adincit in meditatie, progresind de la frazele englezesti, splendid construite, la cele frantuzesti tot mai succinte, pina la proza lipsita de sintaxa si punctuatie din Cum e si, in ultima instanta, la eliminarea cuvintelor, la pantomime. S-ar putea extrapola un parcurs teoretic al lui Beckett: limbajul, la urma urmei, este tacere la fel de mult ca si sunet, iar pantomima nu-i nimic altceva decit comunicare… doar ca prin limbajul actiunii. Dar limbajul actiunii isi trage expresivitatea din repaus ca si din miscare. Pentru Beckett, sa inceteze cu totul sa creeze ar fi ceva cit se poate de plin de sens: incununarea operei sale, ultimul sau cuvint.” 

"Desi impregnat de futilitatea si perspectiva sumbra tipic beckettiene, Mercier si Camier are intr-adevar un aer de sarba-toare; un sentiment de cosmar tocmai risipit pluteste deasupra orasului, iar eroii sai, in ratacirea lor fara tinta, par sa exploreze sovaitor o noua libertate, asa cum autorul exploreaza un nou limbaj.”