Cum, când şi cu ce costuri se face trecerea de la condiţia de fiu la cea de tată? Iată, cred, întrebarea fundamentală pe care o avansează cartea de faţă, încercând să răspundă, în primul rând, prin biografia sinuoasă a personajului principal (un avatar contemporan al lui Don Juan, trecut de treizeci de ani), dar şi prin mijlocirea apropiaţilor acestuia. Aceasta face ca Noaptea soarelui răsare să fie, mai apăsat decât primul volum al Imberiei (pe care îl continuă, păstrându-şi, însă, şi autonomia pentru o lectură de sine stătătoare), un roman despre lumea bărbaţilor, cu avânturile, spaimele, fragilitatea, agresivitatea şi laşităţile acestora. Având febrilitatea confesiunii făcute la o oră critică, romanul îmbină tulburător bilanţul erotic cu interogaţia morală, «victoriile unei masculinităţi dezlănţuite» cu «tangajul interior».
Alte titluri de
Ovidiu Pecican:
Aventurile lui Matiaş Corvin la Cluj
, Casa Cărţii de Ştiinţă
Istoria de sub covor
, Adenium
Hieroglife cantemiriene
, Limes
Lumea care n-a fost
, Polirom , colecţia Fiction LTD
Tresăriri critice
, Limes
Istorie și cultură istorică în Occidentul medieval
, Polirom , colecţia Historia
Geografii alese. Legendele Clujului
, Limes
Arhitecturi mesianice
, Limes
Românii și Europa mediană. Contribuții la tipologia culturală a Europei
, Polirom
O sută și una de poezii
, Editura Academiei Române
Românii: stigmat etnic, patrii imaginare
, Humanitas , colecţia Istorie. Humanitas
Istoria României – Stat și cultură (1866-2018)
, Cuantic
Poeți ai Clujului de azi. Poete ale Clujului de azi
, Casa Cărţii de Ştiinţă , colecţia Lecturi critice
Istoria românilor de la origini și până astăzi (Vol. 1)
, Cuantic
Umbra lui Noica
, Ratio et Revelatio
Istoria românilor de la origini și până astăzi (Vol. 2)
, Cuantic
Clujul în legende
, Ratio et Revelatio
Istoria istoriografiei Ţării Româneşti între secolele XIII – XVIII
, Ratio et Revelatio , colecţia Historia
Istoria culturii române (Vol.1 – De la origini până în Sec. al XVI-lea)
, Cuantic
Împăratul Mărilor. Kubilai-han și nașterea Chinei
, Corint , colecţia Corint Istorie
Ți-a plăcut produsul?
Votează și spune tuturor părerea ta aici INTRĂ ÎN CONTpentru a vota