O minciună nevinovată (Vol. 2)

Livie Cleary a fost dintotdeauna catalogată drept Perfecțiunea Întruchipată, dar pe parcurs își dă seama că această perfecțiune nu este tocmai o fericire și că pe drumul sinuos către autocunoaștere este mai mult ca sigur că va face și greșeli.

„— Întotdeauna te voi face sa fii mândru de mine, tati.” Acestea au fost ultimele cuvinte pe care Livie i le-a adresat tatălui ei.

În cei șapte ani care s-au scurs de la moartea tragică a părinților, Livie s-a străduit din răsputeri să se mențină la acest standard prin fiecare alegere făcută, prin fiecare cuvânt rostit și prin fiecare acțiune întreprinsă, în vreme ce avea grijă de sora ei, dând dovadă de tărie de caracter și de maturitate. Dar studenția bate la ușă, aducând odată cu ea provocări neașteptate care îi vor pune la încercare hotărârea – și inima.

Livie ajunge la Princeton având un plan solid în minte, pe care vrea să îl pună în aplicare fără șovăire: să ia examenele cu brio, să se pregătească pentru facultatea de medicină și să întâlnească un băiat bun și respectabil cu care să se mărite într-o bună zi. În mod categoric, planul ei nu include shot-uri cu vodcă, nici o colegă de cameră cam petrecăreață și nici pe Ashton, arogantul – dar extrem de atrăgătorul – căpitan al echipei masculine de canotaj. Acesta din urmă o face pe Livie, care de obicei este atât de stăpână pe sine, să ardă în flăcări. Și, de parcă toate astea nu ar fi fost îndeajuns, el este cel mai bun prieten și colegul de apartament al lui Connor, care se pare că întrunește la perfecțiune criteriile lui Livie. Și atunci, de ce gândurile ei se tot îndreaptă spre Ashton?