Ziua în care a murit John Lennon

„Balada anilor ‘80 și a vârstei de 17 ani, rock, Woody Allen, m. ivănescu, dezamăgiri, petreceri adolescentine, urâțenia lumii, revolte înăbușite, un fel de muzică preclasică a epocii noastre, film derulat cu încetinitorul, în felul neuitatelor pelicule cehoslovace în care relația părinți-copii e una zbuciumată, traumatizantă, din când în când sinteze imagistice de mare calibru poetic: «cerul e un creier în putrefacție// e ziua când mama ne face omletă cu ceapă» sau «vreau să fiu atât de bătrân/ încât să nu mai conteze// patul e cel mai diabolic/ instrument de tortură/ camera își scoate ghearele prin ziduri/ și urlă ca nebunii de la spitalul 9». Certamente, Gelu Diaconu este un poet autentic, conferind minimalismului o aură romantică prin sentimentul surdinizat care infuzează chiar și textul cel mai arid.”

„Autobiografic și confesiv, Gelu Diaconu încearcă să nu umple, vorba lui Sharon Olds, buzunarele poemului cu pietricele. Nimic nu pare contrafăcut în acest volum, în care Diaconu se scrie revăzându-și fără mitologizări sau elanuri eroice adolescența, iar candoarea subiectului poetic înlătură orice bănuială de artificiu. Ziua în care a murit John Lennon e, în aparență, cartea unui deziluzionat, al cărui discurs ne amintește însă că poezia are puterea de a răscumpăra, cuibărindu-se cu generozitate în conștiința unor oameni cât se poate de diferiți de cel sau de cea care o scrie. Cu toată sfioșenia lui, Gelu Diaconu este un poet curajos.”