Psychomanteum

Camera obscură în care, încă din epoca grecilor antici, individul poate comunica cu sufletele morților, folosind oglinda magică numită Psychomanteum, a primit în ceea ce a ajuns într‐un final să capete conturul poveștii de față, un locatar în uniformă militară, aflat la limită din cauza trecutului său zbuciumat din teatrele de luptă. De‐a lungul câtorva zeci de pagini, el nu face altceva decât să‐și despacheteze dinaintea noastră subconștientul, în căutarea febrilă a propriei identități, și să sondeze, printre rânduri, tenebrele fricii noastre constante de alienare și de moarte. Cartea în sine nu-și propune să fie un (alt) naiv și zadarnic manifest împotriva ideii de război, chiar dacă interpretarea ei în acest fel mi-ar răsplăti totuși o parte din intenții și ar răspunde în felul ei nevoii obligatorii de a protesta nu doar față de îngrozitoarea invadare a Ucrainei, care ne marchează prezentul, ci și față de orice act beligerant în general. Mă limitez în schimb s-o consider un scurt prilej de reflecție asupra condiției generice de combatant și de conștientizare a nenumăratelor riscuri care derivă din expunerea lui directă la conflicte armate.