„Doamna se întinde, suspină, închide ochii. Corpul ei nu mai e decât o istorie, o mașinărie familiară, dar străina viitorului. Străină, mai ales, speranțelor care, spre propria‑i uimire, își mai găsesc adăpost în ea. Nu pentru că ar fi gata să se abandoneze unei dorințe noi, ci mai degrabă fiindcă dorința de a exista pentru altul, nevoia fizică de a fi ținută și strânsă în brațe de un bărbat, continuă să trăiască într‑un colț al conștiinței ei, ca o amintire neglijată, ca rochia de seară albastră de culoarea nopții care nu i se mai potrivește și pe care n‑o va mai purta niciodată, dar se încăpățânează să o păstreze în fundul unui dulap, protejată cu grijă de o husă din plastic, pentru orice eventualitate“
(Portretul reginei)
Alte titluri de
Diana Crupenschi:
Ținutul sălbatic
, Univers
Smulgătorul de inimi
, Univers , colecţia Seria de autor Boris Vian
Alternaştere
, Univers , colecţia Romanul secolului XXI
Nuvele inedite
, Univers , colecţia Seria de autor Boris Vian
Amintirea
, Univers
Cronici romanțate
, Univers , colecţia Seria de autor Boris Vian
Cărări clandestine
, Univers
Doamna Atatürk
, Univers
Ieșirea la suprafață
, Univers
Ce-a mai rămas din mine
, Univers , colecţia Romanul secolului XXI
Brigada anti-ecrane
, Univers , colecţia Unicorn
Îmi place să mă plictisesc
, Univers
Cameleonul care s-a pierdut de mami
, Univers , colecţia Unicorn
Liliacul care visa urât noaptea
, Univers , colecţia Unicorn
Pandora și noaptea magică
, Univers
Spuma zilelor
, Univers , colecţia Seria de autor Boris Vian
Viețile lor strălucitoare
, Univers , colecţia Romanul secolului XXI
În pădure
, Univers , colecţia Unicorn
Astașev la Paris • Roman de capă și lacrimi • Lacheul și târfa
, Univers , colecţia Globus
Sete
, Univers , colecţia Romanul secolului XX
Doamna Atatürk. Ediția 2024
, Univers
Fetița îmblânzitoare de păsări
, Univers , colecţia Unicorn
Cele șapte culori ale vântului
, Univers , colecţia Romanul secolului XX
Ninge în Bizanț (2 volume)
, Univers
Ți-a plăcut produsul?
Votează și spune tuturor părerea ta aici INTRĂ ÎN CONTpentru a vota